Google+ Followers

vineri, 30 septembrie 2011

2000-1993: Mașina timpului

motto:

"Soarele se scurge-ncet în mare
timpul s-a oprit și viața nu mă mai doare"
(Spitalul de urgență - Prietenii)

Și totuși....
timpul l-am întors
și l-am oprit la 93-vara
(vara mea și a ta)
și nu m-a luat 336
și nici pe tine 256
și n-am stat la Vîlcea-gară
ca un cerșetor,
după ce-am bătut străzile Vîlcii
ca un hoinar
n-am stat singur în compartiment
ca un străin
și nu m-a așteptat
ploaia tristă de Pitești
și nici nu m-a luat mai târziu
personalul-împotriva-acceleratului-tău
și apoi acceleratul-contra-rapidului-tău
și nici tramvaiul nu m-a luat
spre casa de cutremur nesimțitoare
(de cutremur de inimă)
și nici peste ani n-am mai voit revedere
la revederi-revederi,
dar scrisoarea tot s-ar fi scris!...

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Drum și umbră

motto:

"Și-acum, du-te vrednicule voinic pe cărarea asta, și-ai să vezi un palat care nu-i palat, o colibă care nu-i colibă, o șură care nu-i șură(...) Acolo ai să găsești "Aia-nu-știu-ce!""
(din basmul popular rusesc "Du-te Acolo-Nu-Știu-Unde, adu-mi Aia-Nu-Știu-Ce")

Gândul meu nevinovat,
umbra ta ce bântuia camera mea
și o emisiune... idioată
în care parcă ne revedeam
și ne apropiam
și ne-mbrățișam...
și.. m-am trezit!

Planul de drum,
bagaje multe și voluminoase
drumul diferit-de-atunci,
bonanzele personalelor
din prima zi de drum
și soarele dătător
de puternice raze-de-amintiri
(cu noapte de întrerupere inclusă)
compartimentele celei de-a doua zile
și o gară mică unde mă simțeam străin...

Localitatea cu amintiri,
umbra de care nu știa niciun localnic,
pe care doar eu o vedeam
la "Drumul izvoarelor cu apă-de-dragoste",
în "Pavilionul-de-boli-de-inimă-rea",
în "Pădurea titanică"
și cel mai ales
la "drumul sălbatic unde n-am voie",
(Acolo erai tu!)...

Dimineața cu lacrimi
în soarele rânjind sfidător
la cel-cu-nevoie-de-tine,
ziua plecării,
rata spre oraș,
motoarele-ce-nu-erau-motoare,
acceleratul de plecare
aceeași gară,
luminița de la capătul fiecărui tunel
nivel înalt al personalului trist
spre și mai trista
gară-spre-apus!...
(Apus de inimă...)

marți, 20 septembrie 2011

Rozele din Grădină(Întoarcere și împăcare)

- un început de iunie, 1998 -

motto:
"Numai fata lui ce sta în Cartier
nu e nicăieri... nicăieri..."
(Mircea Vintilă / Dorin Liviu Zaharia & Olympic 64 - Popa Nan)

Vino,
te-așteaptă rozele din grădină,
o casă frumoasă
cu flori albastre la fereastră.
Azi, n-ai voie să plângi!
Nu vezi că toată lumea-i bucuroasă??
Dar ce-ți mai pasă?...
Ești istovit și te-ai întors acasă...

S-au aranjat vecinii să te vadă,
mai lipsea doar să-ți facă paradă
cu pancarte în plină stradă...
Ești trist, iar lumea-i prea ocupată
s-asculte ce vei spune de acea fată
care azi e plecată...
Așa că, lasă mai bine totul pe mâine.
Nu vezi că azi ești obosit ca un câine?
Bucură-te de sărbătoare și ziua cea mare

miercuri, 14 septembrie 2011

Anul 2000



motto:
"Poți să visezi, poți să ajungi departe"
(Direcția 5 - Poți să visezi)

Vrei să sari gardul,
vrei tot mai mult
și speri să revezi
orice loc pierdut.
Capul tău e-ncețoșat;
Vai, ce ciudat!
Mai ieri, spuneai
"nu poți tot să ai".

Și aștepți mereu o surpriză
să cadă din cer într-o zi.
Aștepți să apară trenul pierdut
pe care cândva l-ai avut.

Conștiința îți urlă
"Nu-i totul cum crezi!",
un cântec îți spune
"Poți să visezi!",
dar capul tău e-ncețoșat.
Vai, ce păcat!
Azi noapte-ai visat
că ai găsit tot ce ai sperat!

duminică, 11 septembrie 2011

Astă seară - scandal în familie

motto:
"- Ce se aude acolo?
- Eh... Cântă la vecini!... Bubuie bubuiala... "
(dialog cca 1992-1993)

Un puști cu o chitară cu nume de eroină rock,
pe o scară,
singur în ditamai căsoaia,
O pisică neagră ce se plimbă în voie
și din când în când, se gudură
la picioarele băiatului cu chitara
aflat în război cu banda  vecinilor
plină de melodii sentimentaloide
pe care vecinii o freacă mereu,
dar uneori, el se oprește
cugetând că nu-i politicos
un război fată-băiat
și preferă să contemple
tablourile de familie
în alb-negru, color sau sepia
care, ca prin vrajă, prind viață

și parcă deodată, sufrageria
se unește cu holul și dormitorul proscris
devenind o sală de dans
plină de domni și doamne bine
pe lângă care băiatul se simțea ca un orfan
și un pick-up cânta valsuri, tangouri
și cafe-concert
pe lângă care chitara cu nume de eroină rock
se simțea stingheră și umilită...

și deodată, se făcu noapte
și bătrâna pendulă anunța miezul nopții
și pe ritm de "Zarază",
în curtea plină de trandafiri,
a căzut o stea:
roza familiei,
Zaraza familiei,
frumoasa verișoară Roza,
drept care băiatul, ca prin farmec
lepădă blugii pentru costum, cămașă și gâtlegău
transformându-se în cel mai elegant
dintre eleganți,
cel mai domn dintre domni

și ei dansau fără să le mai pese,
îmbrățișând familia Dans
de la bunicul Tango
(via mama Rumba,
fratele Bolero,
sora Mazurca
și prietenul Vals)
până la fiul-orfan-rudă-săracă,...
...Rock

și deodată, petrecerea
deveni scandal:
doamnele erau de fapt țațe
și domnii erau animale
și scandalul a virat spre război
și toată strada s-a aliat
cui-necui, că toți se băteau ca chiorii,
ca dacii și romanii...

și frumoșii noștri,
au părăsit strada-de-luptă
fugind ca vântul de miazănoapte
spre gara de miazăzi
cu poteră și scandalagii
pe urma lor
și băiatul prins pe peron
scăpând doar printr-un miracol
din ghiarele găilor
fugind spre tren
agățându-se de ultima bară
a ultimei scări
a ultimului vagon...

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Noi doi

- Numele ereticilor pe toate gardurile -

Iubirea noastră
s-a scris pe-un colț de cer
al ochilor tăi
(e de ajuns și atât,
nu-l vedem decât noi).

De ce să ne mai dezbrăcăm
de secretele pe care și așa
toată lumea le știe?!
Da, da...
vezi că e un graffitti cu noi
pe la gară
pe zidul magaziei de mărfuri
cu fața către
cartierul-care-nu-i-cartier
și altul pe opusă
cu semne de tip
"Cărați-vă!"
"Mai lăsați-ne!"
"Roiu!!"
asta ca doar-doar
odată s-o ștergem...

La fiecare poartă
(albastră sau nu)
a orașului,
câte-un semn;
nu că ar deranja,
ci din contră:
semnul lor
mărește semnul
iubirii noastre
scrise pe-un colț
din cerul ochilor tăi!...

vineri, 2 septembrie 2011

Octombrie 1997: Amor copilăresc

- Lili și puștiul care nu știa ce-i aia "fișa postului"-

motto:
"De ce iubim femeile?
(...) pentru că le zâmbesc frumos copiilor"
(Mircea Cărtărescu - De ce iubim femeile)

Într-o vineri,
ai făcut un pas,
te-a salutat
rostindu-ți un nume greșit
(s-a corectat, ce-i drept...),
ți s-au aburit ochelarii
(element nou în cazul tău)
iar tu mai ai avut
și obrăznicia să-i spui
"cele două cuvinte"
în condițiile în care
nici numele nu i-l știi,
copil ce ești
și ai turnat totul!!
Mă mir cum de apoi
n-ai încasat o palmă
de la paznicul personal
dar o mustrare
tot ai luat,
dar ce contează?!
Ți-ai acoperit inima
cu ceva:
cu umbra numelui ei
pe care i l-ai pus "din burtă"
(de 3 ani de când o tot vezi,
n-ai putut să-i afli numele??)...

Joia ce-a venit,
te-ai intersectat cu ea pe stradă
pur și simplu,
la o intersecție
pe drumul tău spre casă....
Ce-ți mai pasă ție?!
Miercurea ce-a venit,...
să mai zic ce-a fost?!
Visai deja la ea
de la o sută de metri
făcând chiar pariu
în privința apariției ei,
ba ai mai și câștigat
fiindu-ți de-ajuns
doar zâmbetul ei
și un semn cu mâna...
Zâmbeai și tu,
fir-ai tu să fi de copil
spre intriga
bodyguardului tău personal....

Marțea ce-a venit,
tot repetai bosumflat
"Măi să fie!...
Ei, drăcie din bălărie!!
Zi norocoasă doar pe jumate!!..."
Da' mai astâmpără-te!!!
Alege și tu una de teapa ta!...
Nu-i de nasul tău
și cu asta-basta,
dar nu...
ai rămas la '93-vara..

Da, n-ai mai văzut-o
de câteva luni
și te-ai întrebat mereu
ce traseu să iei spre ea,
spre strada ei...
și atâtea altele!
Îți imaginai drumul
fără să-ți dai seama
de posibile consecințe...
Dacă auzeai la radio
vreo melodie în care era
vreun nume oarecare
te și gândeai la ea...
Dacă în melodie
era un goodbye...
...DEZASTRU!!

De provincie...(Na fatalitate!)

Ce mișto!
A fost de ajuns să-mi pun ochelarii la ochi,
că lumea striga "Lennon a-nviat!"
sau "Dă-te prins, Elton!!".
Altă dată, vorbeam repede la nervi
și imediat am fost chestionat
"Câți iezi avea capra cu trei iezi?"
Nu-i nicio mirare;
altă dată, mă plimbam cu chitara
și lumea urla
"E adevărat!!Elvis nu a părăsit clădirea!"
În timp ce Marele-Frate-care-nu-mi-e-frate
fu declarat mort,
în timp ce un confrate de-al său stângaci
e mort pe bune
și lumea nu vrea știe!!!

Așa că,
pune-ți geaca de piele,
eliberează-ți gândurile,
și hai să ne plimbăm pe stradă
cântând filozofia
incandescenței stelei de deasupra
cartierului-care-nu-i-cartier
(tu la voce,
eu cu primele crengi
căzute pe stradă...)
să vedem ce va mai spune lumea
ce final ne va prezice,
ca să râdem de ei
ca în Testament...