sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Iluzia Mahalalei Amintirilor

motto:
Cu ochii în soare
voi avea ce povesti..."
(Bere Gratis - Ce mișto!)

Mai lasă-mă puțin...
O clipă, o oră -
n-are importanță...
Soarele mai are-o groază
de stat acolo sus
pentru noi
deasupra mahalalei
și-i mai stă și bine-așa!...

Privește și-ascultă pașii
puținei lumi ce trece
fără să ne tulbure,
ba chiar salutîndu-ne...
Privește strada
cum ne-așteaptă
cu povești
ce coboară
de la fiecare geam
al caselor
ce ne deschid porțile
și ne cheamă
îndemnîndu-ne
să le-ascultăm
pîn' la clipitul soarelui
și țicnalul
ultimului personal
cu care vom pleca...

vineri, 7 noiembrie 2014

Incognito

"Intrarea prin Sărindar
și ieșirea pe brînci"
(folclor bucureștean)

Am ajuns!...
Orașul cheaun de somn
nu ne cunoaște sosirea,
nu știe mersul trenului
ce ne-a lăsat în prima
haltă mărginașă;
sosirea nu s-a dat la ziar...

Străzile tăceau
ca niște baricade părăsite,
ochi de copii din case
ne priveau ca pe un miracol,
părinți speriați își luau copiii
de la ferestre
ferindu-i ca de-un pericol iminent,
Puținii străini
cu dejavu-uri și păreri
stîrneau rumori
dînd cu presupusul
și cu teorii chibritice,
doar praful amintirilor
simțindu-ne pașii fantomatici
pe drumul larg deschis
spre gara,
tichetul
și trenul
spre alt vis...

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Rutină sub lună

motto:
"- Uite, mamă! Luna-n băț!"
(folclor urban)

Pregătește-te!...
Noaptea se dezbracă de bariere
ca cea mai frumoasă
dintre toate nebunele...
Privește străzile
fără țipenie de om
cum țin priveghi
mirobolantei zi-nezi
ca unui erou
al nimicului
sub lunile
electro-stradale și martore
șoptindu-ți din pavaje
"Haide, haide, hai!
Nu-i timp să mai stai",
A venit vremea
să bați drumul
tot mai deschis
spre luna cea mai lună
ce te-așteaptă
s-o cerți în stil,
cîntîndu-i
"Blues-ul Astral"...