Se afișează postările cu eticheta nori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nori. Afișați toate postările

miercuri, 21 mai 2025

Tanka

 


Insule de nori

Ne așteptau plutind calm

În marea de cer...


Cu aripi-tentacule,

Înotăm cerul în zbor.

sâmbătă, 20 iulie 2024

Haiku

Norii prea tulburi

Peste valul dintr-un vis

Furtuni din ganduri...


imagine: Peisaj marin, de Marian Ionescu

(https://www.facebook.com/MarianIonescuGallery)

duminică, 19 februarie 2017

Întâmplarea fiinţelor noastre



Încercai să-mi povesteşti
despre-un vis pe care l-ai avut cândva
plin de viaţă şi de tot ce se poate
de dragoste, gânduri, de oameni,
de roşul de vest şi et caetera...
Însă tot ce-mi povesteai
eu simţeam c-am mai trăit cândva
proiectându-mi ca-ntr-un film; ce poveste!
Ştiam totul pe de rost, în detaliu
fiindcă simţeam că-i povestea mea!...
Ce vis, ce-amintiri
prin ceaţă-alergând
Nori de iubire dintr-o lume
ce-a fost cândva,
ce s-a-ntâmplat cumva!
Şi doar tu şi eu
vorbeam de-acest vis într-o doară
fără ca să ştim,
fără să ne gândim
că am fost cândva faţă-n faţă
şi am trăit în aceeaşi trecută viaţă
prin ceaţă şi fum
prin vis alergând...

vineri, 18 martie 2016

Pas după pas




muzica: Codruț Croitoru
versurile: Marius Ionescu

Străzile sunt pustii; seara a venit,
Printre oameni te pierzi și ești obosit,
pas după pas
răsunând într-un glas...

Niciun prieten pe strada-nvelită-n fum
ca un vis de copil ce se stinge-n scrum
pas după pas -
asta-i tot ce ți-a rămas...

Nu-i nimic, n-ai de ce să te temi așa;
Dincolo de nori e drumul către Steaua ta...

Umbre ce te-au urmărit cândva
pot ieși acum din calea ta
Umbre din trecut
au plecat de mult;
crede-n tine și-ai să poți zbura.

Într-o zi, dimineața, te vor trezi
doar bătăile ceasului inimii
pas după pas
răsunând într-un glas

Poate-i vremea ca tu să pornești la drum,
să lași totul în urmă chiar acum
pas după pas -
asta-i tot ce ți-a rămas...

2015