(Alexandru Andrieş - Ceaţă)
Aud cum baţi tactul paşilor tăi
în ritm ferm de rock
prin trupul şi fiinţa mea
ca printr-o cameră goală
paşii tăi rezonând metronomic
sufletului meu...
Aud cum baţi în uşa sufletului
dar nu ştiu cum de nu
ţi-ai dat seama
că-i deschis
şi oricum e gol
şi mai e şi frig
şi nici eu nu pare
că mai stau aici
de când ea a plecat....
Aud cum strigi
şi mă chemi
să-ţi explic ceva
care şi-aşa n-are rost
şi asta mai ales
că tu...
nu eşti ea
şi nici eu
nu mai sunt eu;
actele-s inutile
şi oglinzile sparte...
Cum spuneam,
n-are rost!
Şi oricum
şi dac-ai da buzna
tot n-ai ce să vezi:
doar o umbră a statuii
sufletului care a fost
şi
nu
va
mai
fi...
