Să plouă

muzica: Codruţ Croitoru

text: Marius Ionescu

(Să plouă!)

Să se şteargă urmele!

(Să plouă!)

Să se pună în arhivă!

(Să plouă!)

Să spele păcatele!

(Să plouă!)

Focurile să le stingă!

 

(Să plouă!)

Totul să se termine!

(Să plouă!)

Să spele păcatele!

(Să plouă!)

Nu cumva să mai rămână!

(Să plouă!)

Vreo umbră de urmă!

 

(Să plouă!)

Şi să mă-ntoarcă din drum

(Să plouă!)

Că am fost prea ocupat

(Să plouă!)

Şi poate nu te-am văzut

(Să plouă!)

Cine eşti cu-adevărat!

 

(Să plouă!)

Să te-ntoarcă din drum

(Să plouă!)

Să te dezbrace de machiaj

(Să plouă!)

Să te dezbrace de minciuni

(Să plouă!)

Să te-arăţi de ai curaj!

 

(Să plouă!)

(Să plouă!)

(Să plouă!)

(Să plouă!)

(Să plouă!)

(Să plouă!)

(Să plouă!)

(Să plouă!)

 

Iluzie cu despărţire la tren de seară

“Mai stai!

Ora fără timp

Nu cunoaşte despărţire!”

Vremea se făcu

De când ceasul a stat

Aşteptând o clipă

Care nici ea

Nu ştia

Şi şi-a luat bilet

Şi a plecat...

“Mai stai!

Ora fără timp

Nu cunoaşte despărţire!”

Dar nici timpul

Nu ştie ce gânduri

Putea aşterne inima

Care a amorţit

într-o umbră de iubire

ce-a tăcut

şi a murit

“Mai stai!

Ora fără timp

Nu cunoaşte despărţire!”

Dar nici ce gând

şi-a luat iubirea cu ea pe drum

la tren de noapte

şi de despărţire...

Ultima Scrisoare a Vizitatorului

Aminteşte-ţi să-mi strigi numele
atunci când vei vedea
pe străzi umbra mea
Nu-l mai ştii?
Întreabă pereţii, străzile;
aşa am întrebat şi eu de tine
şi te-am strigat
de-au început să mă ştie
toţi necunoscuţii...

Aminteşte-ţi să-mi scrii;
ţi-am scris de ani şi ani
o puzderie de scrisori
fără de răspuns...
Nu ştiu unde s-au dus
şi ce-a mai fost
şi pe unde rătăcesc;
nici poşta nu ştie...

Aminteşte-ţi să mă cauţi
măcar aşa, de-un pamplezir
Te-am căutat şi-am tot întrebat
până când m-au săltat
şi m-au expulzat
cu primul personal...

Aminteşte-ţi...
Ba nu, Las-o baltă!
Vizitatorul a obosit
să te tot caute pe stradă,
pe incognito şi pe blat
Adio şi n-am cuvinte!...
Pardon!
Am uitat:
Păstrează-mi măcar scrisoarea
dacă are cine să ţi-o
mai şi dea...

După o umbră

Trecea o umbră
pe o stradă veche
unde rar se găseşte
picior şi ţipenie de om.
Acolo unde poveşti
te cheamă,
te înconjoară
curgând în cântece
de la fiecare geam
al caselor...
Acolo unde nimeni
nu cunoaşte
decât prieteni.
Şi am păşit
ademenit de glas
pas după pas
şi am aflat
visul meu uitat...

Aceeaşi umbră

O umbră păşea
pe strada mea
din cartierul
care nu-i cartier;
Îi ştiam paşii,
îi şiam glasul
cald-răguşit
de pe vremea
când şi eu păşeam
"fluieră-stea"
prin "parcul iluziei"
visând pe o bancă
la "Pădurea Titanică"...

O umbră păşea
chemându-mă,
strigându-mă pe nume
ca pe vremea
când şi noi ne strigam
printre copaci
şi deşi eram gata,
cineva ne-a luat cu lopata
când ne-a fost jocul mai drag

Trecea o umbră...
Aceeaşi umbră
ce-a uitat
să mai fie
şi fiinţă...

It's late

motto: "Ochii lui încă vor jucăria de-atunci..."
(Alexandru Andrieş - Ceaţă)

Aud cum baţi tactul paşilor tăi
în ritm ferm de rock
prin trupul şi fiinţa mea
ca printr-o cameră goală
paşii tăi rezonând metronomic
sufletului meu...

Aud cum baţi în uşa sufletului
dar nu ştiu cum de nu
ţi-ai dat seama
că-i deschis
şi oricum e gol
şi mai e şi frig
şi nici eu nu pare
că mai stau aici
de când ea a plecat....

Aud cum strigi
şi mă chemi
să-ţi explic ceva
care şi-aşa n-are rost
şi asta mai ales
că tu...
nu eşti ea
şi nici eu
nu mai sunt eu;
actele-s inutile
şi oglinzile sparte...

Cum spuneam,
n-are rost!
Şi oricum
şi dac-ai da buzna
tot n-ai ce să vezi:
doar o umbră a statuii
sufletului care a fost
şi
nu
va
mai
fi...

Iluzie cu Edith

Puteai să laşi un semn,
o umbră prin oraşul preaocupat
şi cu memorie prea scurtă
ca să mai ştie
că ai trecut cândva pe-aici…
Şi ai lăsat…
dar eu sunt singurul
care mai ştie asta acum…

Puteai scrie o scrisoare,
un cântec,
să strălucească iar
soarele pe strada
tot mai străină şi pustie
ce-a uitat ploaia cu praf stelar
pe care o lăsai în urmă…
Şi ai scris…
dar tot eu sunt cel
ce-şi aminteşte…

Puteai lăsa orice,
un fum de parfum
sau orice altceva
să ştiu calea
pe care-ai păşit
fără întoarcere
spre trenul de seară
care nu s-a mai întors.
Şi ai lăsat amintirea…
într-o poză sepia
ce s-a mistuit
în focul uitării….

Să plouă...

Să plouă...
Să se şteargă urmele,
Să se uite,
Să se pună în arhivă
...Şi toate celelalte!...

Să plouă....
Să spele păcatele
noastre ale tuturor
să ni se stingă focurile
nu care cumva să rămână
vreo umbră de urmă!

Să plouă...
şi să se termine!

Haiku #8

Ţi-am văzut umbra
chemându-mă-n drumul tău
însă m-am trezit...

Haiku #6

În aburi de ceai,
ţi-am văzut umbra dansând
şi cântând de Stea...

Umbră în cartierul(?) de sud-est

motto:

"...te rog pe tine, umbră,
să redevii ființă..."
(Adrian Păunescu - Umbra)

Pe alee se plimba o umbră;
o cunoșteam bine,
îi știam pașii pe de rost,
îi știam ochii albaștri,
surâsul topit, glasul scăzut
și NumeLe periculos...

Mă plimbam spre casă;
n-aveam nicio treabă,
umblam fluier-stea
cu sabia roșie
marca Ibanez la spinare,

și-atunci am văzut-o
și i-am făcut semne:
i-am făcut pace,
i-am făcut coarne,
i-am făcut inițiala
cu două degețele
la piept...

și parcă s-a topit
ca surâsu-i
în umbră de P-uri
și lumină de stâlpi
de pe aleea Gusti
și ochi de termopan priveauși urechi de beton auzeau
cum vorbeam cu ea
cum îi rosteam numele
într-un crescendo
alergând-sărind
ca un chitarist-compozitor-de-Stea
rătăcit aiurea
într-un cartier-care-nu-i-cartier,
într-un oraș-care-nu-i-oraș...