Puteai să laşi un semn,
o umbră prin oraşul preaocupat
şi cu memorie prea scurtă
ca să mai ştie
că ai trecut cândva pe-aici…
Şi ai lăsat…
dar eu sunt singurul
care mai ştie asta acum…
Puteai scrie o scrisoare,
un cântec,
să strălucească iar
soarele pe strada
tot mai străină şi pustie
ce-a uitat ploaia cu praf stelar
pe care o lăsai în urmă…
Şi ai scris…
dar tot eu sunt cel
ce-şi aminteşte…
Puteai lăsa orice,
un fum de parfum
sau orice altceva
să ştiu calea
pe care-ai păşit
fără întoarcere
spre trenul de seară
care nu s-a mai întors.
Şi ai lăsat amintirea…
într-o poză sepia
ce s-a mistuit
în focul uitării….
