Iluzie de final

 

Refuzuri viscerale

Duceau spre zenit

Un suflet blocat

Într-un simulacru de iubire

Aflat în ciclicitate și-n buclă

Alergând călare pe biclă

Până la răzvrătire

Iluzie de sport extrem

 

Într-o zi,

atârnam de un colţ de suflet

şi mă pregăteam de un avânt

în hăul unei amintiri

Într-o noapte

atârnam de malul unui dor

şi mă apăram de valul

marilor despărţiri...

...şi tot aşa

până în ziua aterizării

pe pământul promis

al iubirii noastre

Iluzie cu iluzii

Se făcea

că ne plecau gânduri

în bătaia vântului

unei noi schimbări

Nu ştiam unde 

şi nici cum;

nici la informaţii

nu s-a anunţat!

Se făcea 

că ne-auzeam şoapte

în chip de cântec

de drum şi de stea

Nu ştiam de unde

şi până unde;

la radio nici

că s-au difuzat!

Până se făcu

ca sărutul nostru

la tren de noapte

şi de despărţire

să nu mai fie...

Şi totuşi

ne ştie şi Sudul

ne ştie şi Vestul

şi Nordul

şi Basarabul

şi numai noi

nu 

mai ştiam

nimic...

Iluzie cu peron de Vest

 

Dacă mâine

nu-i decât un ieri

în oglinda altuia,

mai stai o clipă

cam cât o lună

din anul în care

timpul s-a oprit

pentru noi 

şi pentru rămăşiţele

unei iubiri care

nu ştie întârzierile

sufletelor fugite

cu sorcova

în voiaj de rătăcire

şi pierzanie

Iluzie cu despărţire la tren de seară

“Mai stai!

Ora fără timp

Nu cunoaşte despărţire!”

Vremea se făcu

De când ceasul a stat

Aşteptând o clipă

Care nici ea

Nu ştia

Şi şi-a luat bilet

Şi a plecat...

“Mai stai!

Ora fără timp

Nu cunoaşte despărţire!”

Dar nici timpul

Nu ştie ce gânduri

Putea aşterne inima

Care a amorţit

într-o umbră de iubire

ce-a tăcut

şi a murit

“Mai stai!

Ora fără timp

Nu cunoaşte despărţire!”

Dar nici ce gând

şi-a luat iubirea cu ea pe drum

la tren de noapte

şi de despărţire...

Iluzie de bibliotecă

Ratacind între cărțile vechi

Te îmbăiai în ploile de praf

Ale amintirilor 

Rătăcind în foaierul

Amintirilor de împrumut

Te făceai că plouă 

Nemaiauzind 

Flashurile realității 

Prea tarziu 

Pentru ceasul vieții 

Care nu știe a citi

Cărțile în ploi

De amintiri

Iluzie de ieri

O voce a zilei de ieri

Striga din amintiri

În plină zi de azi

Ca și când ştia

Tăcutul mâine 

Ce vor spune

Bieții profeți 

ai dimineții 

Ceva din ziua de ieri

Plangea in tacerea

Zgomotosului azi

Fără gură sa strige

De păcatele 

zilelor fugite

Fără perspectivă 

De întoarcere...

Ceva din ziua de ieri 

şi-a strigat durerile

până când

a tăcut 

şi a murit!...

Tăcerea 

Nu se iartă!...

Joc de timp

Ieri tăcea 

într-o umbră de azi

care mâine

nu va mai şti

de când

şi până când

va mai fi

o zi viitoare

ce se va întoarce

spre tot ce-a fost

cândva...

Iluzie cu lună peste IOR

Am văzut seara
venind peste Titan
ca o mantie de mister.
Ochii tăi de stea
erau duşi şi pierduţi
în ceaţa mulţimii
şi de unde lanternă...

Am văzut cum lumini
străjuiau parcul
făcând gardă aleilor noastre
de amintiri
şi de ce-a mai fost
dac-a fost...
Dar ce folos când
acum e târziu,
cerul cenuşiu
şi pe nimeni nu ştiu
cum te ştiam cândva

Am văzut luna plină
făcând "Jos Textila"
reflexiei din lac
sfidându-mă
de parcă n-avea
şi altceva de făcut...

Parcă nu era oricum apusă
biata zi ce ne-a despărţit
prosteşte
şi copilăreşte
până mâine...

Iluzie cu ploaie de Ploieşti

Săruta asfaltul cu paşii ei fermi...
Eram în 30 şi mă întrebam
Privind cu jind
Când oare îmi va veni rândul
s-o cunosc...

Săgeta oraşul cu priviri electrice
Creând panică browniană
Moleculelor umane din jur
“Femme du fatalite” ziceau
Bătrânii strânşi la sfatul chibiţilor
Din parcul şahiştilor…

Şi doar eu ce-o aşteptam cuminte
Fără să m-ascund
Si fără să mă tem
De otrava sărutului!...
Asta fatalitate, monşer!

Aceeaşi umbră

O umbră păşea
pe strada mea
din cartierul
care nu-i cartier;
Îi ştiam paşii,
îi şiam glasul
cald-răguşit
de pe vremea
când şi eu păşeam
"fluieră-stea"
prin "parcul iluziei"
visând pe o bancă
la "Pădurea Titanică"...

O umbră păşea
chemându-mă,
strigându-mă pe nume
ca pe vremea
când şi noi ne strigam
printre copaci
şi deşi eram gata,
cineva ne-a luat cu lopata
când ne-a fost jocul mai drag

Trecea o umbră...
Aceeaşi umbră
ce-a uitat
să mai fie
şi fiinţă...

Iluzie cu Edith

Puteai să laşi un semn,
o umbră prin oraşul preaocupat
şi cu memorie prea scurtă
ca să mai ştie
că ai trecut cândva pe-aici…
Şi ai lăsat…
dar eu sunt singurul
care mai ştie asta acum…

Puteai scrie o scrisoare,
un cântec,
să strălucească iar
soarele pe strada
tot mai străină şi pustie
ce-a uitat ploaia cu praf stelar
pe care o lăsai în urmă…
Şi ai scris…
dar tot eu sunt cel
ce-şi aminteşte…

Puteai lăsa orice,
un fum de parfum
sau orice altceva
să ştiu calea
pe care-ai păşit
fără întoarcere
spre trenul de seară
care nu s-a mai întors.
Şi ai lăsat amintirea…
într-o poză sepia
ce s-a mistuit
în focul uitării….

Iluzia chemării

Vorbe cad ca ploi de soare
peste mine stând pe gânduri
şi mă-mbie, şi mă cheamă
către strada ta...

Zvon de cântece se-aude
peste strada mea pustie
şi mă cheamă şi mă duce
înspre casa ta...

Vise, gânduri, vin şi pleacă
anunţându-mă că-i timpul
să pornesc şi să sar gardul
către drumul tău...

Frunze-n ploi pavează calea
ce mă duce mai departe,
mă ghidează şi mă poartă
înspre visul meu...

Iluzie cu 3005

Da, iubire,
sper că ne-am înţeles:
ne vedem mâine
acolo unde
numai noi ştim; ştii doar:
neîntinaţi,
neîntârziaţi,
şi necunoscuţi
vom păşi timizi
şi tăcuţi
spunând din priviri
tot ceea ce deja
nu mai are nicio importanţă.
Ne vedem mâine
la 3005-ul amintirilor
ce le vom rescrie...

Iluzie cu portal

S-a deschis o uşă

pe o stradă oarecare

plină de curioşi 

gata să ne urmărească

să afle tot-tot-tot

şi de fapt mai nimic.

S-a deschis o uşă

pe adresa tristă

unde niciun poştaş

n-a mai păşit;

nimeni nu ştie de ce...

S.a deschis o uşă

în faţa noastră

la casa cu flori

şi număr anapoda

ca-n "Noaptea furtunoasă"

Şi am păşit

şi am intrat

şi am aflat

că s-a deschis

un drum

către vise...

Iluzia umbrelor

Luminaţie a giorno,
uşi încuiate
nici ţipenie de om
Doar umbre ce râd
şi se joacă de-a puia-gaia
cu nervii noştri
şi fac haz,
şi se distrează
şi ne sfidează
şi nu se văd
dar le simt
cum ne râd în hohote
de cum batem în zadar
la poarta raiului...