În dimineaţa cu asfaltul ud
oraşul te-a pierdut din amintire
deşi ca într-un vis te mai aud...
În dimineaţa cu asfaltul ud
pe când tu alergai spre gara Sud
se rescriau istorii dând de ştire:
"În dimineaţa cu asfaltul ud
oraşul te-a pierdut din amintire"
Se făcea
că ne plecau gânduri
în bătaia vântului
unei noi schimbări
Nu ştiam unde
şi nici cum;
nici la informaţii
nu s-a anunţat!
Se făcea
că ne-auzeam şoapte
în chip de cântec
de drum şi de stea
Nu ştiam de unde
şi până unde;
la radio nici
că s-au difuzat!
Până se făcu
ca sărutul nostru
la tren de noapte
şi de despărţire
să nu mai fie...
Şi totuşi
ne ştie şi Sudul
ne ştie şi Vestul
şi Nordul
şi Basarabul
şi numai noi
nu
mai ştiam
nimic...
Păşeai alene...
şi ritmul paşilor tăi
răsuna în tăcerea oraşului
ca un cântec răsărit
în undele luminii
ce proiecta armonii
din senin...
Păşeai alene...
şi muzica paşilor tăi
răsuna în asfaltul
şi-n treptele străzii
ca un cântec trimis
din suflet de rai
şi din gând
Păşeai alene...
dar cântecul paşilor tăi
zbura prin gândul meu
pe un drum fără-ntors
fără Nord, fără Sud
şi fără speranţă...
Fotografie de Philippe Salmon
