In faţa unui gând ascuns prin şoapte
Ne întâlnim ca-n gara de demult,
Dar nu mai am răbdare să ascult
De visele pierdute printre fapte.
Din zi în zi şi noapte după noapte
Ne tot uscăm mai mult şi tot mai mult
In faţa unui gând ascuns prin şoapte
Ne întâlnim ca-n gara de demult.
Ne pleacă-n grabă fără bani şi acte
Un gând uşor timid şi prea tăcut
Ce ne-ar fi spus doar dac-ar fi putut
Să ne mai întalnim la tren de şapte
In faţa unui gând ascuns prin şoapte...
Privire-napoi
Peste toamna trecută
Cântec din frunze
În pădurea tăcută...
Dintr-un calendar
aştept încă o dată;
să revină-n dar
iarna întârziată.
Sosesc într-un stol
gânduri dintr-o vară
şi vor să le-aştept
pe-un peron de gară
Se făcea
că ne plecau gânduri
în bătaia vântului
unei noi schimbări
Nu ştiam unde
şi nici cum;
nici la informaţii
nu s-a anunţat!
Se făcea
că ne-auzeam şoapte
în chip de cântec
de drum şi de stea
Nu ştiam de unde
şi până unde;
la radio nici
că s-au difuzat!
Până se făcu
ca sărutul nostru
la tren de noapte
şi de despărţire
să nu mai fie...
Şi totuşi
ne ştie şi Sudul
ne ştie şi Vestul
şi Nordul
şi Basarabul
şi numai noi
nu
mai ştiam
nimic...
aşteptau în ploaia
amintirilor tăcute
şi-mi spuneau
că le pare rău...
Ascultam,
dar sufletul râdea
de sinistra lor
comedie amară...
Ochii cerului
plângeau strigând
după gândul care fugea
să prindă ultimul tren...
Tăceam,
ascultam,
dar şi eu aşteptam
trenul spre alte lumi
de lumină...
Ochii cerului
se opriră din plâns
şi tăcură....
Orele târzii
nu cunosc tristeţile
rămase în timpul
ceasurilor dereglate
