"De-asta sunt aici,
ca să te pot asculta"
zise-oglinda bolnavă
care tot plângea
"aşa cum asculţi
plăcile tocite
cu cântece vechi
şi-autoînsuşite
Ca să-ţi aminteşti
totul mai târziu
când pierzi amintiri
zburând în pustiu!
De-asta sunt aici,
să te pot asculta!"
Oglinda bolnavă
plângea, stăruia,
însă inima frântă pleca...
aşteptau în ploaia
amintirilor tăcute
şi-mi spuneau
că le pare rău...
Ascultam,
dar sufletul râdea
de sinistra lor
comedie amară...
Ochii cerului
plângeau strigând
după gândul care fugea
să prindă ultimul tren...
Tăceam,
ascultam,
dar şi eu aşteptam
trenul spre alte lumi
de lumină...
Ochii cerului
se opriră din plâns
şi tăcură....
Orele târzii
nu cunosc tristeţile
rămase în timpul
ceasurilor dereglate
