Inima mea
Sărea coarda pe arterele
Din orașul inimii tale.
Tu jucai șotron pe nori
Lovind cu piatra
Capul meu fără minte
Și fără de gânduri
Într-o copilărie
Impertinentă
Și impenetrabilă...
Gândul tău juca feste
Și-ncingea fieste
Pe 7 cărări ale
Metafizicului meu
Și doar inima mea
Ce mai știe de astea...
Restul le mai știe
Unul, Neamzheimer,
Specialistul nostru
În cazuri de boală
Care nici el nu mai știe
Cine pe cine
S-a îmbolnăvit
De toate cele boli...
Şi-am să ţin priveghi zilei de azi
că s-a prăpădit de-o boală grea
sub furtună de priviri ce-au ars
Şi-am să ţin priveghi zilei de azi
care a născut cam mulţi bastarzi
care nu-mi ascultă dragostea
Şi-am să ţin priveghi zilei de azi
că s-a prăpădit de-o boală grea
Ca într-o sală de aşteptare,
gândurile noastre stăteau
claie peste grămadă
într-o cameră cu vrăji
şi alte minunăţii...
Printre straturi de praf fără magie,
vrajă fără formulă,
fără efect,
fără noimă,
gândurile bolnave îşi aşpteptau
ziua de apoi
dintr-un calendar
de la '900-toamna
şi Calendele Greceşti
sub ticăitul unui ceas potrivit
după Fabrica de Împachetat Fumul
A consemnat
un angajat de la Firma Cucu
Restul sunt detalii
Să tulburăm iar somnul naţiunii
ce doarme fără noimă iar la post
şi fără conştiinţa raţiunii...
Să tulburăm iar somnul naţiunii
ce nu-şi asumă riscul acţiunii
şi se trezeşte-n clipa de "a fost"
Să tulburăm iar somnul naţiunii
ce doarme fără noimă, fără rost
Era câmpia cea zvântată-n paşi
de ploaie şi de-ndrăgostiţi nebuni
pe care lumea îi credea doar laşi...
Era câmpia cea zvântată-n paşi
de flori pornite cu un gând poznaş
într-un alai speriat ca de furtuni...
Era câmpia cea zvântată-n paşi
de ploaie şi de-ndrăgostiţi nebuni
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
ca arma pregătită de onor
din seara-n care tu m-aveai la ochi
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
privindu-mă în chipul bazaochi
şi parcă mereu gata de omor
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
ca arma pregătită de onor...
Dar mai sărut fotografiile,
îmbrăţişez secundele rămase
şi păşesc cu tine
prin locuri care
nu ne mai cunosc
şi mă mai învelesc
cu plapuma de bucle nocturne
ce mă învăluie
în amintirile visului prea adevărat...
Şi mai sărut amintirea ta
dintr-o altă seară
cât o zi de post negru
şi de rugi întru noi
şi dragostea noastră
Şi mai ascult cântecul nostru
de pe o placă veche
care nu ştie patina timpului
care nu ştie să patineze;
doar ce ne duce
zburând cât colo şi cât coace
până la coptul fructelor
fără anotimp,
fără spaţiu şi timp...
Şi mai dansez
singur în cameră,
nu contează că muzica
s-a oprit şi am ameţit
de atâta-nvârtit
şi tot ce-a rămas
nu mai are cum
să mai prindă glas...
Şi ce-a mai fost
au avut grijă alţi martori oculari
fără ochelari
să toarne în forma fără fond
a formalităţii autorităţilor
care nu cunosc autorii
romanului nostru nescris...
Se schimbă vremea
îmbrăcată
în gânduri
luate la reduceri
după un plan
bine făcut
care ne poartă departe
dar nu mai departe
de un gând rămas
permanent la raft
până la loc comanda...
Se schimbă timpul...
e-un sezon permanent
care stă şi aşteaptă
cu bateriile încărcate non-stop
şi motorul turat
plecarea în voiaj de nuntă
şi de amorul artei...
I'm gonna call you love
there's no need to show me papers
and no point at all...
Even I threw them all away
in a big suit case full of sins
and dilemmas
in the day when I learnt that
the formalities are letting us
without the background
that's still hardly painted
in a grotty fresco
of life...
Dacă tace gândul,
Tace și visul nostru de iubire
Condamnat la ierni
De linişti programate...
Dacă tace muzica,
Și noi vom tăcea
Uitați de lumea cea mare;
A noastră oricum
Ne-a uitat
Și s-a mai și dus
În rest, totul e bine
Și la vară cald
Și-n ora târzie
Nimic din noi
Nu
O
Să
Mai
Fie
