Fereastra din lemn către soare
Ne-a spus de a lumii culoare
Pictată în gând și în suflet
Văzută în vis și în cuget
Ce gând fără nicio mirare:
Fereastra de lemn către soare
Stătea azi cântând într-un plânset
Pictată în gând și în suflet
Un vis aștepta la intrare
Ce gând fără nicio mirare
Stâlcindu-și sărmanul ei zâmbet
Stătea azi cântând într-un plânset
Ne-a spus de a lumii culoare
Doar versul pe pagina-n floare
Văzută în vis și în cuget
Din cartea de gânduri și cântec
S-a aprins o lumină
peste mare,
peste nisip
şi peste noi,
dincolo de norii
unei realităţi
prea concrete,
şi fără direcţie...
S-a aprins o lumină
într-o noapte
ca într-o zi
pictată Rembrandtian,
bolnav, deprimant
şi inutil
precum o boală
fără medici
sau medicamente....
Dar lumina din noi...
cu greu va mai pâlpâi
până-n ziua aceea
în care se va arăta
licărind veşnic
în jurul nostru...
Bombe sexy
cu ceasul biologic dereglat
păşeau mecanic pe calea
timpului nostru
care s-a oprit
la ziua unei despărţiri
dintr-o absurdă
şi imposibilă iubire
sărită în aer
de la prima vedere
a vedeniei ce-a fost
şi a rămas
doar un amărât de film
pe care toată lumea-l ştie
şi
nici
nu
ne
mai
interesează
Un câine survola peste oraş
pe un covor volant la ora H
atunci când cerul se făcuse mov
şi el cânta pe versuri de Dimov
Oraşul se plimba cu capu-n nori
dar nu părea să simtă cum în zări
Un câine survola peste oraş
pe un covor volant la ora H
Pe când pisica neagră mieuna
cântând pe toate gamele de la
ciulind urechile de iepuraş
şi fără aripi ca de îngeraş
un câine survola peste oraş
Inima mea
Sărea coarda pe arterele
Din orașul inimii tale.
Tu jucai șotron pe nori
Lovind cu piatra
Capul meu fără minte
Și fără de gânduri
Într-o copilărie
Impertinentă
Și impenetrabilă...
Gândul tău juca feste
Și-ncingea fieste
Pe 7 cărări ale
Metafizicului meu
Și doar inima mea
Ce mai știe de astea...
Restul le mai știe
Unul, Neamzheimer,
Specialistul nostru
În cazuri de boală
Care nici el nu mai știe
Cine pe cine
S-a îmbolnăvit
De toate cele boli...
Şi-am să ţin priveghi zilei de azi
că s-a prăpădit de-o boală grea
sub furtună de priviri ce-au ars
Şi-am să ţin priveghi zilei de azi
care a născut cam mulţi bastarzi
care nu-mi ascultă dragostea
Şi-am să ţin priveghi zilei de azi
că s-a prăpădit de-o boală grea
Ca într-o sală de aşteptare,
gândurile noastre stăteau
claie peste grămadă
într-o cameră cu vrăji
şi alte minunăţii...
Printre straturi de praf fără magie,
vrajă fără formulă,
fără efect,
fără noimă,
gândurile bolnave îşi aşpteptau
ziua de apoi
dintr-un calendar
de la '900-toamna
şi Calendele Greceşti
sub ticăitul unui ceas potrivit
după Fabrica de Împachetat Fumul
A consemnat
un angajat de la Firma Cucu
Restul sunt detalii
Să tulburăm iar somnul naţiunii
ce doarme fără noimă iar la post
şi fără conştiinţa raţiunii...
Să tulburăm iar somnul naţiunii
ce nu-şi asumă riscul acţiunii
şi se trezeşte-n clipa de "a fost"
Să tulburăm iar somnul naţiunii
ce doarme fără noimă, fără rost
Era câmpia cea zvântată-n paşi
de ploaie şi de-ndrăgostiţi nebuni
pe care lumea îi credea doar laşi...
Era câmpia cea zvântată-n paşi
de flori pornite cu un gând poznaş
într-un alai speriat ca de furtuni...
Era câmpia cea zvântată-n paşi
de ploaie şi de-ndrăgostiţi nebuni
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
ca arma pregătită de onor
din seara-n care tu m-aveai la ochi
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
privindu-mă în chipul bazaochi
şi parcă mereu gata de omor
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
ca arma pregătită de onor...
