Iar muzica,
mai verde decât
pozele cu noi,
se mai deschide
să ne îmbrăţişeze,
să ne asculte
când spunem
nemaispusele poveşti
din gânduri plecate
în voiaj de nuntă
şi din priviri
şi tăceri de roman
şi romanţă de cântec
în imagine: "Ultimo incontro" - colaj de Cristiana Bucureci
Mi-a adus iubirea
din gândurile unei inimi
scrise într-un vers
uitat într-o carte veche
de vise....
Mi-a adus liniştea
dintr-o singuratică
fire tăcută de ceas
care ştie să aştepte
clipa unui gând bun...
Şi mi te-a adus
din amintirea caldă
a unui suflet care
nu şi-a trădat iubirea
pecetluită în cărţi
de gânduri şi suflet...
Şi te mai văd
în câte o fotografie
şi în câte o clipă alb-negru
alături de un puşti creţ-rânjit
care putea să arate mai ca mine
găsindu-i un cântec, un vers
şi câte necâte alte detalii...
Şi-ţi mai zâmbesc
luând fotografia în buzunarul
hainei sufletului
şi-i mai rânjesc puştiului zicând
"NOROCOSULE"
precum şi mie mi s-a spus cândva
într-o istorie poetico-voiajoare
"DEŞTEPTULE"
Şi mai râd,
şi mai plâng,
şi mai cânt,
şi mă strâng
şi alte multe detalii
pe care nu le ştii;
nu se dau la ştiri,
nu vuieşte feedul,
nu bat tobele,
nu bingăne telefonul
fiindcă
nici eu
nu mai ştiu
mai nimic...
în afara unor
alte detalii
de nediscutat!...
De pe munţi din nori,
spirite la pescuit
stau şi aşteaptă
Liniştea ploilor reci
şi-a spus ultimul cuvânt
Tablou cu autor necunoscut(văzut în Art-An-Te, București)
Se joacă drame-n suflete
fără acte în regulă
dar nici regula jocului
nu-i cea mai ortodoxă
dar nici catolică nu-i...
Se joacă drame-n suflete,
dar comedia vieţii
ne râde-n nas
cu tot ce înseamnă
fiinţa şi nefiinţa ei
nefinisată...
Se joacă drame-n suflete
dar nici gândul
nu mai gândeşte
de când i-a rămas
imaginaţia-n ghips
şi abia mai merge
târându-şi paşii
clandestini şi bolnavi
spre un capăt de drum
ca să bată gongul final...
Am să-ţi spun iubire...
N-are rost să-mi arăţi acte;
n-au niciun sens...
şi eu le-am aruncat pe-ale mele
într-o valiză grea
cu păcate şi dileme
în ziua-n care am aflat
că formalităţile
ne lasă fără fondul
şi-aşa tot mai greu de pictat
într-o frescă grotescă
a vieţii...
Desen de Marius Ionescu
Ne îmbrăţişam aceleaşi gânduri
abătute-n strada soarelui
ce nu ştie a citi prin rânduri...
Ne îmbrăţişam aceleaşi gânduri
cât stăteam pe şubredele scânduri
de pe banca porţii parcului...
Ne îmbrăţişam aceleaşi gânduri
abătute-n strada soarelui
Şi iar te-ai rătăcit pe căi străine
şi-alergi nesăbuit din tren în tren
după un amărât pustiu de bine...
Eşti obosit şi ai uitat de tine
de când alergi pe drumul tău etern
şi iar te-ai rătăcit pe căi străine
N-ai acte, n-ai averi şi n-ai pe cine
să-ntrebi când vei ajunge-n cel eden
după un amărât pustiu de bine...
Abia de ştii când pleacă şi când vine
un tren pe drumul lung şi tot mai tern
şi iar te-ai rătăcit pe căi străine
Te-opreşti şi obosit, şi vai de tine,
cerşeşti mult prea vocal şi prea obscen
după un amărât pustiu de bine...
În timpuri mult prea aspre şi haine
prin lume eşti un biet ipochimen
Şi iar te-ai rătăcit pe căi străine
tot căutând un biet pustiu de bine...
