Dar mai sărut fotografiile,
îmbrăţişez secundele rămase
şi păşesc cu tine
prin locuri care
nu ne mai cunosc
şi mă mai învelesc
cu plapuma de bucle nocturne
ce mă învăluie
în amintirile visului prea adevărat...
Şi mai sărut amintirea ta
dintr-o altă seară
cât o zi de post negru
şi de rugi întru noi
şi dragostea noastră
Şi mai ascult cântecul nostru
de pe o placă veche
care nu ştie patina timpului
care nu ştie să patineze;
doar ce ne duce
zburând cât colo şi cât coace
până la coptul fructelor
fără anotimp,
fără spaţiu şi timp...
Şi mai dansez
singur în cameră,
nu contează că muzica
s-a oprit şi am ameţit
de atâta-nvârtit
şi tot ce-a rămas
nu mai are cum
să mai prindă glas...
Şi ce-a mai fost
au avut grijă alţi martori oculari
fără ochelari
să toarne în forma fără fond
a formalităţii autorităţilor
care nu cunosc autorii
romanului nostru...


