Dacă tace gândul,
Tace și visul nostru de iubire
Condamnat la ierni
De linişti programate...
Dacă tace muzica,
Și noi vom tăcea
Uitați de lumea cea mare;
A noastră oricum
Ne-a uitat
Și s-a mai și dus
În rest, totul e bine
Și la vară cald
Și-n ora târzie
Nimic din noi
Nu
O
Să
Mai
Fie
Iar muzica,
mai verde decât
pozele cu noi,
se mai deschide
să ne îmbrăţişeze,
să ne asculte
când spunem
nemaispusele poveşti
din gânduri plecate
în voiaj de nuntă
şi din priviri
şi tăceri de roman
şi romanţă de cântec
în imagine: "Ultimo incontro" - colaj de Cristiana Bucureci
Şi te mai văd
în câte o fotografie
şi în câte o clipă alb-negru
alături de un puşti creţ-rânjit
care putea să arate mai ca mine
găsindu-i un cântec, un vers
şi câte necâte alte detalii...
Şi-ţi mai zâmbesc
luând fotografia în buzunarul
hainei sufletului
şi-i mai rânjesc puştiului zicând
"NOROCOSULE"
precum şi mie mi s-a spus cândva
într-o istorie poetico-voiajoare
"DEŞTEPTULE"
Şi mai râd,
şi mai plâng,
şi mai cânt,
şi mă strâng
şi alte multe detalii
pe care nu le ştii;
nu se dau la ştiri,
nu vuieşte feedul,
nu bat tobele,
nu bingăne telefonul
fiindcă
nici eu
nu mai ştiu
mai nimic...
în afara unor
alte detalii
de nediscutat!...
Ploile de tei
Căzute pe strada mea
Cântau pentru noi
Tăcerea străzii tale
Ne-a bătut gongul final...
muzica: Codruţ Croitoru
text: Marius Ionescu
Got no words to write in this letter
I may have told you but I can't remember
if there was something more or not
in the place you hide the soul that you got!
Just a dream or maybe a whisper
I can feel now that you left
I know it better, without you I just can't
I cannot run without walking
I cannot scream without believing
I cannot love without losing
I cannot run, I can't scream, I can't love
just with you I'm alive!
All that was between our souls
nothing more than a simple game
so sand and so silly, oh
But it was something I would never forget
Even if now you don't care
you shall know that I'll be there
and in the middle of the lonely night I'll scream...
E simplu, prea simplu:
Când s-a scris cântecul nostru,
cei ce l-au scris n-au ştiut să-l cânte
şi a rămas în aer până la primul vânt
de poluare prozaic-păcătoasă...
Când s-a scris cântecul nostru,
cei care l-au scris n-au ştiut
că va veni clipa când ceasuri bolnave
vor bate-ntr-o poartă încuiată
de blesteme şi păcate...
E simplu, prea simplu:
Când s-a scris cântecul nostru,
nu s-au gândit că oamenii
îl vor mai asculta
îl vor mai cânta
şi-l vor mai şi crede...
Păşeai alene...
şi ritmul paşilor tăi
răsuna în tăcerea oraşului
ca un cântec răsărit
în undele luminii
ce proiecta armonii
din senin...
Păşeai alene...
şi muzica paşilor tăi
răsuna în asfaltul
şi-n treptele străzii
ca un cântec trimis
din suflet de rai
şi din gând
Păşeai alene...
dar cântecul paşilor tăi
zbura prin gândul meu
pe un drum fără-ntors
fără Nord, fără Sud
şi fără speranţă...
Fotografie de Philippe Salmon
care azi mi s-a deschis
parca...să pornesc pe al meu drum
să păşesc ca într-un vis
Bridge:
Chiar de-ar fi mulţi ani-lumină
Intr-o zi deloc senină
drumul lung necunoscut eu
Tot îl voi urma...
Chorus:
Azi
s-a deschis un drum de stea
şi m-aşteaptă să pornesc
către visul meu ceresc
Azi
voi păşi pe drumul meu
şi-ntr-o zi voi regăsi
visul meu şi scopul meu de-a fi
II:
Poate că drumu-i lung
şi e cam întrortocheat
Însa, eu acum n-am niciun regret...
Nu regret că am plecat...
text: Marius Ionescu
N-am crezut că vom trăi astfel de viaţă
Sa fim nevoiti să stam ascunsi după o mască
Asteptand intre bine si rau
Intr-un murmur surd si tot mai absurd
Refren:
Măşti bolnave
ne ascund şi ne reduc iubirea
la tăcere-i, omenirea-n
Masti bolnave
Dar ce doctori să mai vindece
suflete asa măcinate?
Bietul adevăr tot rătăceşte-n ziare
Între scandaluri, sex şi-ntorsături infernale,
Nu mai ştie ce-i bine sau rau;
totul e confuz, văzut obtuz
Refren...
Bridge:
Priveşte oglinda să-ţi aminteşti
copilăria desprinsă din poveşti...
Azi închizi ochii şi vrei
în amintiri să mai stai
visele tale din trecut să le atingi,
focul lumii să îl stingi...
Refren final:
Măşti bolnave
ne ascund şi ne reduc iubirea
la tăcere-i, omenirea-n
Masti bolnave
Dar ce doctori să mai vindece
suflete când noi avem
Măşti bolnave...
ne ascund şi ne reduc iubirea
la tăcere-i, omenirea-n
Masti bolnave
Dar ce doctori să mai vindece
suflete asa măcinate?
priveşti cu ochi închişi
gânduri înflăcărate
ce dansează în jurul tău
ca-n faţa unei zeităţi...
Îmbrăcată-n tăceri,
asculţi muzica
sufletului care urlă
şi răsună teribil,
făcându-te să uiţi
timpul, spaţiul,
Îmbrăcată în cea care eşti,
te uiţi în oglinda gândului
uitând sufletul rămas
mut şi amnezic
în urma ta...
