Şi atunci...?

 

Părea că soarele cel narcisist

se uita doar cu păreri de rău

şi cu milă pentru ce-a mai fost

şi ce-a mai rămas

dintr-o umbră,

dar umbra n-avea gând

şi nici suflet;

doar paşii ce-au adus-o

şi drumul de umblet

spre alte stele...

Părea că luna cea blândă

vru să ne îmbrăţişeze

cu razele ei nocturne

la ceasul fără spaţiu şi timp

ce bătea câmpii

de-a surda şi absurda,

doar că noi

nu ştiam cântecul tăcerilor ei

pe care nu-l auzeam

de cântecul nostru 

de drum de stea,...

Şi atunci,

să fie lumină,

să fie cântec

şi noi

şi cine va mai fi

şi cine va mai auzi

şi cine va mai veni

pe drum deschis

de stele

şi suflet...