miercuri, 26 august 2026

Acelaşi cer

 


muzica: Codruţ Croitoru

text: Marius Ionescu


Priveam pe cer

într-o zi de lungi tăceri

norii se plimbau în voie

printre veri şi primăveri...

Fără să cer,

dintr-o ploaie de lumini

ai venit apoi spre mine

cu aceiaşi ochi senini...


Sub acelaşi cer

ploaia de mister

faţă-n faţă-apoi ne-a adus

în lumină şi...


Refren:


Acelaşi cer 

azi ne-a-mbrăţişat

şi-acelaşi cer,

sub el ne-am sărutat

Un vis de ieri 

ne-a spus că într-o zi

acelaşi cer

ne va îndrăgosti...


Priveam pe cer

într-o noapte de mister,

stelele dansau pe-un cântec

ce-l ştiam din vechiul ieri...

Cu ochii-n cer

azi noi doi ne minunăm

cum nici timpul nu mai ştie

de când ne îmbrăţişăm


luni, 24 august 2026

Triolet cu flăcări

 

Şi s-au văzut şi flăcări mari pe cer

pe care nicio ploaie nu le stinge

nici dacă dintr-o dată-ar fi un ger...


Şi s-au văzut şi flăcări mari pe cer

iar lumea fără pic de caracter

se teme că-ntr-o zi ne vor atinge


Şi s-au văzut şi flăcări mari pe cer

pe care nicio ploaie nu le stinge


luni, 17 august 2026

Triolet unei amintiri

 

Te-a întâlnit când nu ştia cuvântul

şi te-a păstrat în suflet bucuros

că i-ai umplut şi sufletul şi gândul


Te-a întâlnit când nu ştia cuvântul

cel potrivit, căci nu ştia nici gândul

ce lucru să găsească mai frumos...


Te-a întâlnit când nu ştia cuvântul

şi te-a păstrat în suflet bucuros

joi, 13 august 2026

Cât despre mine...

 

Aia e,...


Scrisorile ne zboară cât colo

mesajele ne vorbesc

şi ne sună

ca la Gara de Nord

la ora de vârf

şi ne zgândăre liniştea...


Întrebări fără noimă plutesc

în aerul grav-bolnav

şi-n aerele celor

rupţi şi roşi de grija

vieţilor noastre

expuse ca pe o tarabă tabloidă

de doi bani

şi de restul...

praful de pe tobele

ţăndărite în concertul 

de la pauza meciului

dintre cei ce ne-or mai iubi

şi ceilalţi...


În rest,

toată lumea liniştită,

fiecare pentru sine,

de unde lacrimi 

pe obrazul lor prea gros

şi nesimţit???


Cât despre mine...

sâmbătă, 8 august 2026

E., plusieurs ans après



Draga mea E.,
plusieurs ans après
îţi scriu o scrisoare
cu aceeaşi nebună ardoare,
bântuit de-amintiri,
rătăcit printre multe simţiri
când copilul meu interior 
te plânge cu dorul de zbor
spre tărâmul promis
şi spre tine aceea ca dintr-un vis...

Draga mea E.,
plusieurs ans après
mai caut şi-acum
paşii noştri în fum
prin pădurea titanică
şi cu aceeaşi chemare mecanică
la drum de izvoare tulburate
şi trepte de fier chiar ritmate
însă tot copilul meu interior
ce-şi mai aminteşte cu dor,
în timp ce alţi martori oculari
necesită alţi ochelari
că se-apucă şi-mi rescriu povestea 
uitând toate-aspectele-acestea...

Dar draga mea E,
bunăoară, chiar sept ans après
am trecut pe acolo
şi am bântuit iar de colo până colo
dar tu nu mai erai 
şi nici alta ruptă din rai 
n-am găsit şi-aş fi dat şi anunţ
şi-ar fi multe, însă nu mă pronunţ....

Draga mea E.,
te revăd când ascult cântece
mă găsesc într-un hol aşteptând
şi te-aud lângă mine-ntrebând
spuneai că dacă cineva
de mine încearcă să se mai ia
şi asta mă doare,
fac doar "bum şi cade şi moare"
Play the game ascultam
şi în joacă apoi şi intram
şi tot ca atunci mai întâi
mă visez cu tine la căpătâi
şi pornim în plimbare 
pe drumul cel mare
care astăzi mă doare
şi-acum "One more night" mai ascult
dar parcă tot "Do you remember?" 
mă întreb cel mai mult...
Ehehei... 
„blow away, blow away, shine away”

(...)

P.S.
O, draga mea E...
un' te-au ascuns Statele???