Era câmpia cea zvântată-n paşi
de ploaie şi de-ndrăgostiţi nebuni
pe care lumea îi credea doar laşi...
Era câmpia cea zvântată-n paşi
de flori pornite cu un gând poznaş
într-un alai speriat ca de furtuni...
Era câmpia cea zvântată-n paşi
de ploaie şi de-ndrăgostiţi nebuni
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
ca arma pregătită de onor
din seara-n care tu m-aveai la ochi
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
privindu-mă în chipul bazaochi
şi parcă mereu gata de omor
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
ca arma pregătită de onor...
Nimic nou sub lună:
o mare de curioşi
cu valuri de-ntrebări
fără strălucire şi
păreri fără sens
plus o sumedenie de vise,
un munte de gânduri
nespuse de teama
unui cutremur de dileme;
în rest, câmp, câmp
şi iar câmp de tăceri,
de-ntrebări
şi de temeri...
şi
cam
atât...
Până la următorul buletin,
s-ascultăm cum dansează "Lunaticii"
pe Blue Moon...
Mi-a adus iubirea
din gândurile unei inimi
scrise într-un vers
uitat într-o carte veche
de vise....
Mi-a adus liniştea
dintr-o singuratică
fire tăcută de ceas
care ştie să aştepte
clipa unui gând bun...
Şi mi te-a adus
din amintirea caldă
a unui suflet care
nu şi-a trădat iubirea
pecetluită în cărţi
de gânduri şi de suflete...
Ne îmbrăţişam aceleaşi gânduri
abătute-n strada soarelui
ce nu ştie a citi prin rânduri...
Ne îmbrăţişam aceleaşi gânduri
cât stăteam pe şubredele scânduri
de pe banca porţii parcului...
Ne îmbrăţişam aceleaşi gânduri
abătute-n strada soarelui
Fluturii, hoinarii,
într-o noapte au venit
mi-au intrat în casă
şi cu-un simplu bâzâit
mă-ntrebau de tine
ce mai ştiu, ce-am auzit...
Fluturii de noapte
habar n-am cum au venit
chiar la mine-n casă
cât stăteam eu liniştit;
N-aveam ce le spune;
ce-a fost nu-i de povestit!
Şi-n puterea nopţii
peste-oraşul adormit
fluturii zburară
unde-a fost să îi trimit
Nu am ce le face;
asta nu-i de povestit...
Un oraş pe-o insulă clădit
ne-a făcut chemare într-o zi
şi un ritm abulic ne-a primit
Haosu-i nebun ne-a copleşit
deşi nu părea decât a fi
Un oraş pe o insulă clădit
Noi păşeam asfaltul său topit
când un cântec-haos ne vorbi
şi un ritm abulic ne-a primit,
doar că spaţiul cam îngrămădit
explodă şi-ndată mai sădi
un oraş pe-o insulă clădit
şi-ncă unul a mai răsărit
din beton şi fiare mii şi mii
şi un ritm abulic ne-a primit...
Când la-ntoarcere ne-au iscodit
noi am început a povesti
"Un oraş pe-o insulă clădit
şi un ritm abulic ne-a primit"
Imagine: My dress hangs there, de Frida Kahlo
În ziua-n care frigul ne gonea,
stăteam pierduţi în dulce letargie
la o poveste şi la o cafea.
În ziua-n care frigul ne gonea,
sporovăind în colţ de cafenea,
noi doi ţeseam o caldă poezie.
În ziua-n care frigul ne gonea
noi doi stăteam pierduţi în letargie
Ne naştem doar străini
cuprinşi în vechi tăceri
cuvintele-s topite
în visele de ieri
Nu spunem un cuvânt
nu scriem nici vederi
ne naştem doar străini
cuprinşi în vechi tăceri
Scrisori, îmbrăţişări
pe vremuri de-aşa chin
nu spun nimic acelor
lâng' ale căror vini
ne naştem doar străini...
Imagine: tablou de Ioana Stana din seria "Fire de timp"
Tăcerea ta, pereţii goi
privirea ta de zi de joi
mă săgetau ca-ntr-un război
Tăcerea ta, pereţii goi
cântau dramatic şi apoi
uitau de orice gânduri noi
tăcerea ta, pereţii goi,
privirea ta de zi de joi...
În imagine: tabloul "Capitolul 12: Să nu o minţi", de Miruna Cojanu
Ieri tăcea
într-o umbră de azi
care mâine
nu va mai şti
de când
şi până când
va mai fi
o zi viitoare
ce se va întoarce
spre tot ce-a fost
cândva...
de prea mult soare,
privesc în vis
gânduri de tablă
ras-tuns-frezată
ce-aşteaptă să-i crească
un codru de poezie
din amintiri
Azi, ca şi ieri
ascult până la însuşire
cântecul nostru
şi trăiesc în plină zi
visul tău cu steaguri înstelate
şi zboruri de noapte
spre mâinele
ce nu va mai veni
poate niciodată...
