Rondelul celei ce te-aşteaptă

 

Ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină

cu pielea ei arsă şi ochii în soare,

cu gânduri absente pierdute-n odihnă,

urechile-atente spre orice chemare...

Atât de frumoasă şi-atât de străină,

în ora târzie ţi-a scris o scrisoare;

ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină

cu pielea ei arsă şi ochii în soare...

Nu-i nimeni pe stradă şi nimeni de vină

că-n timpul şi clipa de însingurare,

atunci când oraşul în zvon şi rumoare

vuieşte ca pulsul de fire sangvină...

Ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină

Imagine: "Sâmbătă, la prânz", de Miruna Cojanu

sursa: https://www.facebook.com/mirunacojanuart

Joc de gând

Cu entuziasmul pe dos

şi metafizicul şui,

meditez cu ochi în soare

la gândul lunilor-sori

prinse în balet sexual

între zi şi noapte...

Luni și sori

Luni și sori

Își dau mâna

Pentru o nouă misiune

Deasupra orașului cel

Mare, tăcut și adormit

Dar ce să știe ei

De prietenia ce stă

Și jelește 

Învelită în ziare

De scandal și mizerie

Și ce să le pese

De adevărul care

Cerșește dreptate

Și iertare

Trecătorilor cu lentile

De contact de cal

Și timpane de tablă

Luni și sori

Și-au dat mâna

Dar dacă ne-am da-o și noi...

Ah, ce mai lumină!...

Fuse şi se duse...

Cu ochii-n soare
pân' la miezu' nopţii,
privesc un gând
care odată ce veni
îşi luă zborul
şi se duse naibii,...
dar ce gânduri
nu s-au pierdut
mai dihai de-atât
ca şi când
nici nu le-am văzut
prea orbiţi de altele
şi le-am lăsat
să se ducă
în bătaia vântului
de soartă...

Iluzia Mahalalei Amintirilor

motto:
Cu ochii în soare
voi avea ce povesti..."
(Bere Gratis - Ce mișto!)

Mai lasă-mă puțin...
O clipă, o oră -
n-are importanță...
Soarele mai are-o groază
de stat acolo sus
pentru noi
deasupra mahalalei
și-i mai stă și bine-așa!...

Privește și-ascultă pașii
puținei lumi ce trece
fără să ne tulbure,
ba chiar salutîndu-ne...
Privește strada
cum ne-așteaptă
cu povești
ce coboară
de la fiecare geam
al caselor
ce ne deschid porțile
și ne cheamă
îndemnîndu-ne
să le-ascultăm
pîn' la clipitul soarelui
și țicnalul
ultimului personal
cu care vom pleca...

Ochi de lună în soare

motto:

"Unde este ieșire dacă asta-i intrare?"
(întrebare retorică de când aveam vreo 4 ani, Ploiești, 1992-primăvara...)

Ești singur și plictisit
într-o casă mediocră
cu familie oarecare
și nu știi ce să mai faci,
e după-amiază
cu soare afară
și fata din vecini
cu ochii ei de lună,
azi, va pleca....

Familia ta e-ocupată,
ai vrea să te joci,
să te simți bine,
să uiți plictiseala
ce te-nconjoară...
Nu-i ziua ta,
însă azi vrei să uiți
când ar fi...

Fugi după ea
pe străduțe ciudate
cu frica de-a fi apoi prins,
dar ție nu-ți pasă;
ai vrea să fugi,
să evadezi
din cercu-ți prea-strâns...

Tramvaie spre nord și sud,
est și vest,
zboară grăbite,
ești cu ochii în soare
și nu știi pe care s-alegi
ca după ea să alergi...

Ajungi într-o gară
cu lume prea multă,
și cauți și n-o mai găsești...
Te-ai rătăcit
prin mulțimea cea oarbă
și nu mai știi drumul înapoi...