Se afișează postările cu eticheta fată frumoasă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fată frumoasă. Afișați toate postările

miercuri, 9 iulie 2025

Rondelul celei ce te-aşteaptă

 


Ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină

cu pielea ei arsă şi ochii în soare,

cu gânduri absente pierdute-n odihnă,

urechile-atente spre orice chemare...


Atât de frumoasă şi-atât de străină,

în ora târzie ţi-a scris o scrisoare;

ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină

cu pielea ei arsă şi ochii în soare...


Nu-i nimeni pe stradă şi nimeni de vină

că-n timpul şi clipa de însingurare,

atunci când oraşul în zvon şi rumoare

vuieşte ca pulsul de fire sangvină...


Ea stă şi aşteaptă s-apari la lumină


Imagine: "Sâmbătă, la prânz", de Miruna Cojanu
sursa: https://www.facebook.com/mirunacojanuart

luni, 3 iulie 2017

Ploaia noastră


(reloaded!)

Hei, nu te întrista
dacă ploaia ne va speria;
e numai geloasă
că tu eşti mai frumoasă
ca ea...

Hei, nu te supăra;
nici nu ai de ce, draga mea.
Deşi e-ntuneric,
decorul e feeric
şi-aşa.

Poate tu vrei să mai stăm;
miezul nopţii n-a venit.
Trenul i-a întârziat,
mai e timp de vorbit.

Ploaia cade-aşa frumos
degeaba fugi de stropii ei.
Hai să mergem braţ la braţ
fluierând dacă vrei
"Blow away,
blow away,
shine away..."