Să tulburăm iar somnul naţiunii
ce doarme fără noimă iar la post
şi fără conştiinţa raţiunii...
Să tulburăm iar somnul naţiunii
ce nu-şi asumă riscul acţiunii
şi se trezeşte-n clipa de "a fost"
Să tulburăm iar somnul naţiunii
ce doarme fără noimă, fără rost
Era câmpia cea zvântată-n paşi
de ploaie şi de-ndrăgostiţi nebuni
pe care lumea îi credea doar laşi...
Era câmpia cea zvântată-n paşi
de flori pornite cu un gând poznaş
într-un alai speriat ca de furtuni...
Era câmpia cea zvântată-n paşi
de ploaie şi de-ndrăgostiţi nebuni
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
ca arma pregătită de onor
din seara-n care tu m-aveai la ochi
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
privindu-mă în chipul bazaochi
şi parcă mereu gata de omor
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
ca arma pregătită de onor...
Dar mai sărut fotografiile,
îmbrăţişez secundele rămase
şi păşesc cu tine
prin locuri care
nu ne mai cunosc
şi mă mai învelesc
cu plapuma de bucle nocturne
ce mă învăluie
în amintirile visului prea adevărat...
Şi mai sărut amintirea ta
dintr-o altă seară
cât o zi de post negru
şi de rugi întru noi
şi dragostea noastră
Şi mai ascult cântecul nostru
de pe o placă veche
care nu ştie patina timpului
care nu ştie să patineze;
doar ce ne duce
zburând cât colo şi cât coace
până la coptul fructelor
fără anotimp,
fără spaţiu şi timp...
Şi mai dansez
singur în cameră,
nu contează că muzica
s-a oprit şi am ameţit
de atâta-nvârtit
şi tot ce-a rămas
nu mai are cum
să mai prindă glas...
Şi ce-a mai fost
au avut grijă alţi martori oculari
fără ochelari
să toarne în forma fără fond
a formalităţii autorităţilor
care nu cunosc autorii
romanului nostru nescris...
Se schimbă vremea
îmbrăcată
în gânduri
luate la reduceri
după un plan
bine făcut
care ne poartă departe
dar nu mai departe
de un gând rămas
permanent la raft
până la loc comanda...
Se schimbă timpul...
e-un sezon permanent
care stă şi aşteaptă
cu bateriile încărcate non-stop
şi motorul turat
plecarea în voiaj de nuntă
şi de amorul artei...
