Se afișează postările cu eticheta timp. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta timp. Afișați toate postările

luni, 31 august 2026

Stăm şi aşteptăm

 

muzică şi text: Marius Ionescu


Sub un soare prea străin

şi sub nori ce tot revin,

ceasul se întoarce în trecut...

Nu mai ştim ce e cu noi,

parc-am merge înapoi

şi aceasta doare tot mai mult...


Stăm şi aşteptăm

veri şi primăveri

şi miracole pentru dureri...

Nu mai ştim ce-i azi,

nu mai ştim ce-i ieri;

stăm şi aşteptăm minuni din cer...


Timpul stă pe loc tăcut

nu mai ştim ce-i de făcut

oare ce-am avut şi ce-am pierdut?

În oraşul prea bolnav

fără medici totu-i grav

şi aceasta doare tot mai mult!...

sâmbătă, 27 iunie 2026

Iluzie cu păpuşi de timp

 

Bombe sexy

cu ceasul biologic dereglat

păşeau mecanic pe calea

timpului nostru 

care s-a oprit 

la ziua unei despărţiri

dintr-o absurdă

şi imposibilă iubire

sărită în aer

de la prima vedere

a vedeniei ce-a fost

şi a rămas

doar un amărât de film

pe care toată lumea-l ştie

şi 

nici

nu 

ne 

mai 

interesează

joi, 14 mai 2026

Metamorfoză la super-ofertă

 


Se schimbă vremea

îmbrăcată

în gânduri 

luate la reduceri

după un plan

bine făcut

care ne poartă departe

dar nu mai departe

de un gând rămas

permanent la raft

până la loc comanda...


Se schimbă timpul...

e-un sezon permanent

care stă şi aşteaptă

cu bateriile încărcate non-stop 

şi motorul turat

plecarea în voiaj de nuntă

şi de amorul artei...

duminică, 26 octombrie 2025

Iluzie cu semne

 

La fiecare pas

câte un semn,

la fiecare ceas

câte o amintire

şi-n fiecare gând

câte cineva 

cu o şoaptă

dintr-un timp

către altul...


Fiecare pas - 

câte o rază

fiecare ceas - 

câte o umbră

şi fiecare gând

câte o şoaptă 

ca o parolă, 

ca o cheie 

pentru jocurile

ce n-au apucat

să înceapă 

în ceasurile 

ce

vor

mai 

fi...

joi, 2 octombrie 2025

Triolet cu timp nedrept

 

Timp, pe unde-ascunzi anii promişi,

prin ce poeme-amare de iubire,

că văd i-ai gonit ca pe proscrişi...


Timp, pe unde-ascunzi anii promişi;

cu ce rapid de noapte îi trimişi,

spre ce necunoscută nălucire?


Timp, pe unde-ascunzi anii promişi

prin ce poeme-amare de iubire?


marți, 6 mai 2025

Tanka

 


Suspendați în timp

Și-atârnați în spațiul gol,

Ne ducem soarta...

Ceasuri mult prea bolnave 

Au uitat să mai sune...


În imagine: "Obiecte suspendate în timp", de Graţiela Frangu

joi, 24 aprilie 2025

Găsesc

 


Găsesc că nu avem răbdări

şi poate ritmu-i nebunesc,

că respirăm în aer praf

într-un oraş cam nefiresc,

Găsesc...

şi totu-i firesc

totu-i firesc


Şi timpul ne tot fierbe-acum

mult mai nebun şi mai prostesc

şi chiar de-ar fi să fie-aşa

un lucru bun eu, zău, nu mai 

găsesc...

şi totu-i firesc

totu-i firesc

e-un pic nebunesc!...


E o prostie ce trăim

în timpul ăsta nebunesc

nici îndoieli nu mai avem

că şi prostia-i un firesc

găsesc

şi totu-i firesc

totu-i firesc


duminică, 16 martie 2025

Blues de noapte în centrul vechi

 


Ceasul cel mare n-are ore deloc

stă degeaba pe fază

Timpul tot stă şi leneveşte în loc

nu îl interesează...


E întuneric în oraş şi acum

nu este nimeni pe stradă,

luna şi stelele-s pierdute în fum -

de unde chef de paradă?!...


Noapte e rece şi bolnavă de fel

de-o mare singurătate

când ziua, lumea fără gânduri şi ţel

orbecăie mai departe


Iar dimineaţa de-ar veni n-are rost

să ne mirăm cum o noapte

se-mbracă şi apoi porneşte la drum

cu-aceleaşi semne de moarte

miercuri, 20 noiembrie 2024

Povestea toamnei

 

Se născu într-o flacăra

ce-a veştejit frunzele

într-un stacojiu obosit

de-atâta drum

prin timpul rămas

într-un adagio romantic

la răspântia dintre

anotimpuri care

nu-şi mai ştiu gândurile...


duminică, 3 noiembrie 2024

Tanka

 

În jur şi în gol

universu-ţi orbita

la ceas de orbiri.

Niciun cititor de gând

nu-ţi ştia visul de zbor...



luni, 5 august 2024

Scrisoare din alt timp


 

Iubire din alt timp,

gânduri sosite

dintr-un calendar vechi

îmi spun că a sosit ora

în care să-mi 'moi peniţa

într-o cerneala de sânge

a inimii care s-a pierdut pe sine

între două şine şi-n profunzimea

visului ultimei întâlniri

la ceas fără timp

ca-ntr-un un film interbelic

fără scenariu,

muzică şi cuvinte...


(grafică AI de Marius Ionescu)

vineri, 1 decembrie 2023

Rondel cu clopote

 

Bat clopote de amintiri prin gand

La ceasurile fara timp de goana

Dar nu se-alina-asa ca orice rana

O clipa asternuta intr-un rand


In clipa-n care ore noi vibrand

Veneau in pas boem de buna seama

La ceasurile fara timp de goana

Bat clopote de amintiri prin gand


In ziua-n care gandul nostru bland

Plecase in voiaj de mare goana

Unde nici gandul nu mai stie teama

Si tot mai umbla ratacind in vant


Bat clopote de amintiri prin gand...

luni, 5 iunie 2023

joi, 16 februarie 2023

Iluzie cu peron de Vest

 


Dacă mâine

nu-i decât un ieri

în oglinda altuia,

mai stai o clipă

cam cât o lună

din anul în care

timpul s-a oprit

pentru noi 

şi pentru rămăşiţele

unei iubiri care

nu ştie întârzierile

sufletelor fugite

cu sorcova

în voiaj de rătăcire

şi pierzanie

joi, 19 ianuarie 2023

Iluzie cu despărţire la tren de seară



“Mai stai!

Ora fără timp

Nu cunoaşte despărţire!”

Vremea se făcu

De când ceasul a stat

Aşteptând o clipă

Care nici ea

Nu ştia

Şi şi-a luat bilet

Şi a plecat...


“Mai stai!

Ora fără timp

Nu cunoaşte despărţire!”

Dar nici timpul

Nu ştie ce gânduri

Putea aşterne inima

Care a amorţit

într-o umbră de iubire

ce-a tăcut

şi a murit


“Mai stai!

Ora fără timp

Nu cunoaşte despărţire!”

Dar nici ce gând

şi-a luat iubirea cu ea pe drum

la tren de noapte

şi de despărţire...

luni, 4 iulie 2022

Once upon a time


Printre ziduri tăcute, 

Alai de semne cheamă la povești.

Dar urletul tăcut de placă veche,

Se distinge greu în ceața lumii...


Rătăcite printre ruine,

Semne din alt timp

Deschid portaluri ascunse

Către drumuri de vis

(Doar o inima călătoare ce le știe...)


Rătăcite prin timpuri,

Urme vechi ne cheamă 

la povești amare

La taine

Si neuitare...


(În imagine: tablourile "Once upon a time" şi "Semn al trecerii", de Irina Forgo)


marți, 7 iunie 2022

Zbor


Zburând 

peste pădurea gândurilor 

Am vazut soarele

Pășind intr-o tăcere 

De amurg

Si de ora târzie

Ce nu știe

Nici timp,

Nici spatiu


(în imagine, un tablou realizat de Octavian Andrei Oprea)