Timp, pe unde-ascunzi anii promişi,
prin ce poeme-amare de iubire,
că văd i-ai gonit ca pe proscrişi...
Timp, pe unde-ascunzi anii promişi;
cu ce rapid de noapte îi trimişi,
spre ce necunoscută nălucire?
Timp, pe unde-ascunzi anii promişi
prin ce poeme-amare de iubire?
În ziua-n care frigul ne gonea,
stăteam pierduţi în dulce letargie
la o poveste şi la o cafea.
În ziua-n care frigul ne gonea,
sporovăind în colţ de cafenea,
noi doi ţeseam o caldă poezie.
În ziua-n care frigul ne gonea
noi doi stăteam pierduţi în letargie
Bat clopote de amintiri prin gand
La ceasurile fara timp de goana
Dar nu se-alina-asa ca orice rana
O clipa asternuta intr-un rand
In clipa-n care ore noi vibrand
Veneau in pas boem de buna seama
La ceasurile fara timp de goana
Bat clopote de amintiri prin gand
In ziua-n care gandul nostru bland
Plecase in voiaj de mare goana
Unde nici gandul nu mai stie teama
Si tot mai umbla ratacind in vant
Bat clopote de amintiri prin gand...
Când multe stele tot cădeau
în ploi de vis şi de mister,
în poezii se-adăposteau
cei călători chemaţi în cer
Goniţi din nou de-al lumii ger
absurzi poeţi speriaţi fugeau
în ploi de vis şi de mister
când multe stele tot cădeau
Cu trenurile reci plecau
prin nopţile ce tainic pier
la zile care nu veneau
din gândul ce plângea-n ungher
Când multe stele tot cădeau...
(după o idee de Isabela Cotelin)
Cu lux de amănunte
şi inima luxată pe viaţă
declar suflet pierdut
în ceţuri de singurătăţi
şi tăceri de oraş părăsit...
Cu lux de amănunte
declar o inimă
ce-şi pierdu luxul
de a mai iubi la fel
ca-n gândul dispărut
în goana trenului
spre alte iubiri
Şi atunci
ia să ne cerem şi noi
dreptul la luxul elementar
de
a
mai
iubi
