Te-a întâlnit când nu ştia cuvântul
şi te-a păstrat în suflet bucuros
că i-ai umplut şi sufletul şi gândul
Te-a întâlnit când nu ştia cuvântul
cel potrivit, căci nu ştia nici gândul
ce lucru să găsească mai frumos...
Te-a întâlnit când nu ştia cuvântul
şi te-a păstrat în suflet bucuros
Şi te mai văd
în câte o fotografie
şi în câte o clipă alb-negru
alături de un puşti creţ-rânjit
care putea să arate mai ca mine
găsindu-i un cântec, un vers
şi câte necâte alte detalii...
Şi-ţi mai zâmbesc
luând fotografia în buzunarul
hainei sufletului
şi-i mai rânjesc puştiului zicând
"NOROCOSULE"
precum şi mie mi s-a spus cândva
într-o istorie poetico-voiajoare
"DEŞTEPTULE"
Şi mai râd,
şi mai plâng,
şi mai cânt,
şi mă strâng
şi alte multe detalii
pe care nu le ştii;
nu se dau la ştiri,
nu vuieşte feedul,
nu bat tobele,
nu bingăne telefonul
fiindcă
nici eu
nu mai ştiu
mai nimic...
în afara unor
alte detalii
de nediscutat!...
Dar te-au ascuns prin vorbe fără noimă
că nici nu te mai vede gândul meu
decât ca pe-un poem pierdut în formă...
Dar te-au ascuns prin vorbe fără noimă
de parcă te-au născut ai tăi la normă,
iubire fără niciun Dumnezeu!...
Dar te-au ascuns prin vorbe fără noimă
că nici nu te mai vede gândul meu...
S-a deschis ca o poveste
strada ta şi m-a primit,
paşii mei străini de toate
pentru-o clipă s-au oprit
Să mai afle despre tine
unde-ai fost, unde-ai plecat,
către care zări străine
cu al nopţii-accelerat..
Inima tot mai întreabă
şi tot stăruie în van,
nimeni nu ştie de tine
şi aşa mai trece-un an
Şi se schimbă, se tot schimbă
vechile gărzi de vecini
iar povestea ta se pierde
ca străinu-ntre străini...
Fluturii de noapte astăzi au venit
când stăteam şi eu acasă liniştit
să mă-ntrebe despre ce-a mai apărut,
ce am mai avut şi ce am mai pierdut
ca şi când probabil nu s-ar fi ştiut...
Mă întreabă iarăşi cu al lor bâzâit
ce s-a întâmplat şi ce am mai iubit,
ce bucle din noapte am mai mângâiat,
şi ce ochi albaştri m-au mai sărutat,
ce mai fac din ziua când tu ai zburat
Ei susţin că-s multe zvonuri prin oraş
ba c-am fost un domn sau poate chiar un laş,
dacă m-am jucat sau dacă am iubit,
că din dragoste probabil am orbit,
iar alte detalii... nu-s de povestit!
Fluturii de noapte par să-mi râdâ-n nas
când le povestesc ce-a fost şi ce-a rămas;
par să nici n-asculte ce le tot explic,
să nu înţeleagă când îi contrazic
şi s-o ţină langa pentru un nimic...
Ziua următoare ziarele-au vuit
despre noaptea-n care fluturi am stârpit;
parcă s-a uitat deja ce s-a vorbit
şi ce bârfoteci de zvonuri s-au pornit,
iar alte detalii... nu-s de povestit!
La fiecare pas
câte un semn,
la fiecare ceas
câte o amintire
şi-n fiecare gând
câte cineva
cu o şoaptă
dintr-un timp
către altul...
Fiecare pas -
câte o rază
fiecare ceas -
câte o umbră
şi fiecare gând
câte o şoaptă
ca o parolă,
ca o cheie
pentru jocurile
ce n-au apucat
să înceapă
în ceasurile
ce
vor
mai
fi...
Fluturii, hoinarii,
într-o noapte au venit
mi-au intrat în casă
şi cu-un simplu bâzâit
mă-ntrebau de tine
ce mai ştiu, ce-am auzit...
Fluturii de noapte
habar n-am cum au venit
chiar la mine-n casă
cât stăteam eu liniştit;
N-aveam ce le spune;
ce-a fost nu-i de povestit!
Şi-n puterea nopţii
peste-oraşul adormit
fluturii zburară
unde-a fost să îi trimit
Nu am ce le face;
asta nu-i de povestit...
Noi eram numai copii
Și ne tot vorbeam multe prostii
Despre toate și nimic
Și-am mai fi vorbit măcar un pic
Poate doar cei mari de-ar fi știut
Că nu-i doar o joacă și atât
Doar că ei n-au ascultat
Jocul nostru ei l-au destrămat
N-am nicio adresă, niciun semn
Însă nici măcar același tren
Față-n față nu ne-a mai adus
Și-au rămas atâtea lucruri azi de spus
Martor mi-este roșul cel de vest
Și-amintirea ce-a rămas "the best"
Da-n personalul 3005
Pe când eram copii mai mici
Ne-am întâlnit și ne-am îndrăgostit
Iar azi te caut ne'ncetat
Prin orice tren accelerat
Dar nu te mai găsesc... și-am obosit
muzică şi text: Marius Ionescu
Pe când eram mai mic,
eram naiv şi zăpăcit,
dar se punea câte-o pată
când zâmbea o fată;
Şi cum vedeam cumva
pe cineva că-i semăna
întrebam treaba 'ceasta
cu prietena asta.
Pe când eram copil,
să povestesc e inutil:
multe nu ştiam,
dar mă ataşam;
Şi azi ar fi la fel
chiar dacă vremea e altfel
ca-n povestea 'ceasta
cu prietena asta.
Azi e puţin doar diferit
şi-n rest, tot de nedezlipit
ca-n povestea 'ceasta
cu prietena asta.
Ploile de tei
Căzute pe strada mea
Cântau pentru noi
Tăcerea străzii tale
Ne-a bătut gongul final...
Prea bătrân să-şi amintească
sufletul te privea tăcut
ca pe-o umbră de gânduri
ca pe-un prieten demult pierdut
şi atunci se-ntreba
"Ce-am pierdut, ce am mai avut?"
Prea bătrân să te ştie,
sufletul te privea cumva
fără să-şi reîmprospăteze
ocupată memoria sa
şi atunci pe strada mare
a luat-o la pas cam aşa...
Prea bătrân să-şi amintească
prea bătrân să te ştie,
cu memoria plină
şi bolnav de-amnezie
Prea bătrân să mai vadă
te privea tăcut şi confuz
şi atunci, ce să facă,
ţi-a scris trist un amnezic blues
În ziua-n care frigul ne gonea,
stăteam pierduţi în dulce letargie
la o poveste şi la o cafea.
În ziua-n care frigul ne gonea,
sporovăind în colţ de cafenea,
noi doi ţeseam o caldă poezie.
În ziua-n care frigul ne gonea
noi doi stăteam pierduţi în letargie
In faţa unui gând ascuns prin şoapte
Ne întâlnim ca-n gara de demult,
Dar nu mai am răbdare să ascult
De visele pierdute printre fapte.
Din zi în zi şi noapte după noapte
Ne tot uscăm mai mult şi tot mai mult
In faţa unui gând ascuns prin şoapte
Ne întâlnim ca-n gara de demult.
Ne pleacă-n grabă fără bani şi acte
Un gând uşor timid şi prea tăcut
Ce ne-ar fi spus doar dac-ar fi putut
Să ne mai întalnim la tren de şapte
In faţa unui gând ascuns prin şoapte...
Hei, Iulie, îţi aminteşti de noi
şi de iubirea ce ne-ai semănat
în zile de duminici şi de joi?
Hei, Iulie, îţi aminteşti de noi
care-aşteptam cuminţi iubite ploi
în zilele de vis fără păcat?
Hei, Iulie, îţi aminteşti de noi
şi de iubirea ce ne-ai semănat
Şi totul se preschimbă
dar numai tu rămâi
ca-n vremea visului..
Şi totu-ncet se schimbă
ca gândul ce se plimbă
cu clipa cea dintâi
şi totul se preschimbă
şi numai tu rămâi...
În imagine, tabloul "Capitolul 13: Ea aşteaptă mereu", de Miruna Cojanu
Şi iarăşi te văd
şi încă te simt
prin suflet păşind...
Şi iarăşi te văd
pe pereţi bântuind
ca-n vise plutind
şi iarăşi te văd
şi încă te simt...
În imagine, tabloul "Capitolul 6: Parfumul ei", de Miruna Cojanu
Pe vremea când eram copii
ni se cânta de "C'est la vie"
şi ne ziceam "en gros" prostii.
Pe vremea când eram copii...
ce de minciuni, ce vise mii
se-nfiripau în clipe vii.
Pe vremea când eram copii
ni se cânta de "C'est la vie"
În dimineaţa cu asfaltul ud
oraşul te-a pierdut din amintire
deşi ca într-un vis te mai aud...
În dimineaţa cu asfaltul ud
pe când tu alergai spre gara Sud
se rescriau istorii dând de ştire:
"În dimineaţa cu asfaltul ud
oraşul te-a pierdut din amintire"
Într-o zi,
atârnam de un colţ de suflet
şi mă pregăteam de un avânt
în hăul unei amintiri
Într-o noapte
atârnam de malul unui dor
şi mă apăram de valul
marilor despărţiri...
...şi tot aşa
până în ziua aterizării
pe pământul promis
al iubirii noastre
