Se afișează postările cu eticheta pierdere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pierdere. Afișați toate postările

duminică, 28 decembrie 2025

Trioletul celei care s-a pierdut

 

Dar te-au ascuns prin vorbe fără noimă

că nici nu te mai vede gândul meu

decât ca pe-un poem pierdut în formă...


Dar te-au ascuns prin vorbe fără noimă

de parcă te-au născut ai tăi la normă,

iubire fără niciun Dumnezeu!...


Dar te-au ascuns prin vorbe fără noimă

că nici nu te mai vede gândul meu...

luni, 28 ianuarie 2019

Jocuri de foc

Atunci când ai venit,
o stea a căzut
şi a făcut o groapă
în pielea şi-aşa bolnavă
a străzii.
Aşa am aflat
ce hal de tir
joacă zeii
pierduţi la belciugele
din lanţul ce ne-a legat!...

Aşa am aflat
că de fapt am fost câştigaţi
murdar la 4/69,
dar zarurile n-au fost aruncate,
ci arse!...

Aşa am aflat
că viaţa se joacă,
dar nu ştie să piardă!...

luni, 18 iunie 2018

Unde oare rătăcești



muzica: Codruț Croitoru
text: Marius Ionescu

Merg pe străzi întunecate şi de lume uitate
pas cu pas îmi vin în cap doar amintiri care dor
cu imagini prea ceţoase şi distorsionate
şi cuvinte nerostite la momentul lor

Şi unde eşti oare, tu, vis din trecut?
Imaginea ta din filmul cel rupt
unde oare s-a pierdut,
prin care noapte de mai s-a pierdut?

Eu nu am să mă las şi-am să-ntreb lumea toată;
nu pot să mai rezist să te-aştept chiar o viaţă
Am să aflu cândva,
am să aflu cumva
unde eşti
unde eşti

Eu nu am să mă las şi-am să-ntreb lumea toată;
nu pot să mai rezist să te-aştept chiar o viaţă
Pe străzi am s-alerg
şi-orice om am să-ntreb
unde eşti
unde oare rătăceşti

Rătăcesc pe strada ta cum hoinăresc prin vise
fără bani şi-n buzunarul de la piept cu o stea
însă tot mai cred că pot găsi şi porţi deschise
unde doar cu un sărut m-aşteaptă dragostea