Aminteşte-ţi să-mi strigi numele
atunci când vei vedea
pe străzi umbra mea
Nu-l mai ştii?
Întreabă pereţii, străzile;
aşa am întrebat şi eu de tine
şi te-am strigat
de-au început să mă ştie
toţi necunoscuţii...
Aminteşte-ţi să-mi scrii;
ţi-am scris de ani şi ani
o puzderie de scrisori
fără de răspuns...
Nu ştiu unde s-au dus
şi ce-a mai fost
şi pe unde rătăcesc;
nici poşta nu ştie...
Aminteşte-ţi să mă cauţi
măcar aşa, de-un pamplezir
Te-am căutat şi-am tot întrebat
până când m-au săltat
şi m-au expulzat
cu primul personal...
Aminteşte-ţi...
Ba nu, Las-o baltă!
Vizitatorul a obosit
să te tot caute pe stradă,
pe incognito şi pe blat
Adio şi n-am cuvinte!...
Pardon!
Am uitat:
Păstrează-mi măcar scrisoarea
dacă are cine să ţi-o
mai şi dea...
Merg pe străzi întunecate şi de lume uitate
pas cu pas îmi vin în cap doar amintiri care dor
cu imagini prea ceţoase şi distorsionate
şi cuvinte nerostite la momentul lor
Şi unde eşti oare, tu, vis din trecut?
Imaginea ta din filmul cel rupt
unde oare s-a pierdut,
prin care noapte de mai s-a pierdut?
Eu nu am să mă las şi-am să-ntreb lumea toată;
nu pot să mai rezist să te-aştept chiar o viaţă
Am să aflu cândva,
am să aflu cumva
unde eşti
unde eşti
Eu nu am să mă las şi-am să-ntreb lumea toată;
nu pot să mai rezist să te-aştept chiar o viaţă
Pe străzi am s-alerg
şi-orice om am să-ntreb
unde eşti
unde oare rătăceşti
Rătăcesc pe strada ta cum hoinăresc prin vise
fără bani şi-n buzunarul de la piept cu o stea
însă tot mai cred că pot găsi şi porţi deschise
unde doar cu un sărut m-aşteaptă dragostea
Să plouă!
Atât cât ar fi fost de-ajuns
ca să ştiu că vei veni.
Să plouă
să mai alerg după stele ce cad
din nori
Să plouă
să mai alergi după ziua
care se duce
Să plouă
să mai batem străzile
făcând haz
de cei ce fug speriaţi
care-ncotro
Să plouă...
...şi atât!
"Intrarea prin Sărindar
și ieșirea pe brînci"
(folclor bucureștean)
Am ajuns!...
Orașul cheaun de somn
nu ne cunoaște sosirea,
nu știe mersul trenului
ce ne-a lăsat în prima
haltă mărginașă;
sosirea nu s-a dat la ziar...
Străzile tăceau
ca niște baricade părăsite,
ochi de copii din case
ne priveau ca pe un miracol,
părinți speriați își luau copiii
de la ferestre
ferindu-i ca de-un pericol iminent,
Puținii străini
cu dejavu-uri și păreri
stîrneau rumori
dînd cu presupusul
și cu teorii chibritice,
doar praful amintirilor
simțindu-ne pașii fantomatici
pe drumul larg deschis
spre gara,
tichetul
și trenul
spre alt vis...
