Vianella oraşului din insulă

Un oraş pe-o insulă clădit

ne-a făcut chemare într-o zi

şi un ritm abulic ne-a primit

Haosu-i nebun ne-a copleşit

deşi nu părea decât a fi

Un oraş pe o insulă clădit

Noi păşeam asfaltul său topit

când un cântec-haos ne vorbi

şi un ritm abulic ne-a primit,

doar că spaţiul cam îngrămădit

explodă şi-ndată mai sădi

un oraş pe-o insulă clădit

şi-ncă unul a mai răsărit

din beton şi fiare mii şi mii

şi un ritm abulic ne-a primit...

Când la-ntoarcere ne-au iscodit

noi am început a povesti

"Un oraş pe-o insulă clădit

şi un ritm abulic ne-a primit"

Imagine: My dress hangs there, de Frida Kahlo

Exil

Tăcere...
Doar tăcere,
nimic mai mult....
Am obosit.
Mi-a ajuns războiul
de priviri prea iscoditoare
și cârcotașe ale orașului
ajuns ca o haină veche
ce nu mă mai încape...

Doar pacea sărutului tău
l-a putut învinge
și- m-a luat
și m-a dus surghiun
într-un exil
pe insula inimii tale...

Jack is back

"Bine-ați venit, rău ați nimerit!"
(din filmul "Terminus Paradis")

Orașul fumegă de știri
cît o termocentrală
blestemată să lucre
pînă la suprasaturație...

Toată lumea s-a strîns la sfat;
pare să știe tot ce mișcă
vociferînd cît un set de Marshall-uri;
ziarele-s inutile,
iar talk-show-urile-s ocupate
cu noua politică a inaniției

Ferice de tine, iubito!...
Nu te mai obosi
să mă-ntrebi de vîntul
și "foamea" ce m-a adus
și cum am trecut puntea mulțimii!...
Nu te bucura,
dă-l încolo de zîmbet;
mîine-i ziua cea mare:
mulțimea va veni aici,
va înconjura casa inutil-baricadată
să dea buzna,
să mă calce-n picioare,
să-mi expună cadavrul în bîlci
ca mai apoi să mă facă erou...

Incognito

"Intrarea prin Sărindar
și ieșirea pe brînci"
(folclor bucureștean)

Am ajuns!...
Orașul cheaun de somn
nu ne cunoaște sosirea,
nu știe mersul trenului
ce ne-a lăsat în prima
haltă mărginașă;
sosirea nu s-a dat la ziar...

Străzile tăceau
ca niște baricade părăsite,
ochi de copii din case
ne priveau ca pe un miracol,
părinți speriați își luau copiii
de la ferestre
ferindu-i ca de-un pericol iminent,
Puținii străini
cu dejavu-uri și păreri
stîrneau rumori
dînd cu presupusul
și cu teorii chibritice,
doar praful amintirilor
simțindu-ne pașii fantomatici
pe drumul larg deschis
spre gara,
tichetul
și trenul
spre alt vis...

Umbră în cartierul(?) de sud-est

motto:

"...te rog pe tine, umbră,
să redevii ființă..."
(Adrian Păunescu - Umbra)

Pe alee se plimba o umbră;
o cunoșteam bine,
îi știam pașii pe de rost,
îi știam ochii albaștri,
surâsul topit, glasul scăzut
și NumeLe periculos...

Mă plimbam spre casă;
n-aveam nicio treabă,
umblam fluier-stea
cu sabia roșie
marca Ibanez la spinare,

și-atunci am văzut-o
și i-am făcut semne:
i-am făcut pace,
i-am făcut coarne,
i-am făcut inițiala
cu două degețele
la piept...

și parcă s-a topit
ca surâsu-i
în umbră de P-uri
și lumină de stâlpi
de pe aleea Gusti
și ochi de termopan priveauși urechi de beton auzeau
cum vorbeam cu ea
cum îi rosteam numele
într-un crescendo
alergând-sărind
ca un chitarist-compozitor-de-Stea
rătăcit aiurea
într-un cartier-care-nu-i-cartier,
într-un oraș-care-nu-i-oraș...