Se afișează postările cu eticheta vianella. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vianella. Afișați toate postările

miercuri, 14 ianuarie 2026

Vilanella iernii vrajbei noastre

 



Şi iarăşi ne ninge, şi iarăşi e frig

în case şi inimi şi gânduri 

şi totuşi în ceaţă te văd şi te strig...


De unde-ntâlnire, de unde câştig

cu gheaţa la mal şi poleiul pe dig

şi iarăşi ne ninge, şi iarăşi e frig...


Şi vin portărei şi mă iau că instig

când strig şi îţi cânt aste rânduri

şi totuşi în ceaţă te văd şi te strig...


Cu vorbe de-ocară şi arme se-nfig

sărind nărăvaşi din intrânduri

Şi iarăşi ne ninge, şi iarăşi e frig


Şi vor să m-oprească şi vor să m-oblig

să-nchid cântul-strigăt din vânturi

şi totuşi în ceaţă te văd şi te strig...


Şi-n cântec se pare că-ncurc şi intrig

pe cei cu gândirea de scânduri

Şi iarăşi ne ninge, şi iarăşi e frig

în case şi inimi şi gânduri ...

vineri, 8 august 2025

Vianella oraşului din insulă




Un oraş pe-o insulă clădit

ne-a făcut chemare într-o zi

şi un ritm abulic ne-a primit


Haosu-i nebun ne-a copleşit

deşi nu părea decât a fi

Un oraş pe o insulă clădit


Noi păşeam asfaltul său topit

când un cântec-haos ne vorbi

şi un ritm abulic ne-a primit,


doar că spaţiul cam îngrămădit

explodă şi-ndată mai sădi

un oraş pe-o insulă clădit


şi-ncă unul a mai răsărit

din beton şi fiare mii şi mii

şi un ritm abulic ne-a primit...


Când la-ntoarcere ne-au iscodit

noi am început a povesti

"Un oraş pe-o insulă clădit

şi un ritm abulic ne-a primit"


Imagine: My dress hangs there, de Frida Kahlo