Dar totuşi eu mai simt parfumul tău
plutind prin casa goală dimineaţa
şi văd cum iar îmi face tămbălău...
Dar totuşi eu mai simt parfumul tău
dar mai aud venind şi ceasul rău
ce-anunţă când soseşte-amară viaţa
Dar totuşi eu mai simt parfumul tău
plutind prin casa goală dimineaţa...
Şi iarăşi te văd
şi încă te simt
prin suflet păşind...
Şi iarăşi te văd
pe pereţi bântuind
ca-n vise plutind
şi iarăşi te văd
şi încă te simt...
În imagine, tabloul "Capitolul 6: Parfumul ei", de Miruna Cojanu
Te cântam,
şi doar florile
îţi puteau asculta
cântecul vechi şi uitat
de lumea pedepsită la tăcere...
Te şopteam,
doar că aerul
de fum şi parfum
nu te mai putea ghida
în oraşul cu străzi
pedepsite la somn
şi uitare...
şi Te-am strigat
şi au venit
şi m-au luat
şi m-au amendat
până la noile dispoziţii
ale gândului pedepsit
la nelinişti şi zbateri!...
