Mi-a adus iubirea
din gândurile unei inimi
scrise într-un vers
uitat într-o carte veche
de vise....
Mi-a adus liniştea
dintr-o singuratică
fire tăcută de ceas
care ştie să aştepte
clipa unui gând bun...
Şi mi te-a adus
din amintirea caldă
a unui suflet care
nu şi-a trădat iubirea
pecetluită în cărţi
de gânduri şi de suflete...
Îmbrăţişaţi sub floarea de cireş
şi-un soare ce ne mângâie din zare
într-un sărut al celor mai aleşi
Îmbrăţişaţi sub floarea de cireş
destinul bun ne leagă fedeleş
într-o iubire caldă, protectoare
Îmbrăţişaţi sub floarea de cireş
şi-un soare ce ne mângâie din zare
se opriră în oglinzi
ce nu te cunosc
Bolnavele amintiri
ţi-au deschis drumul final...
Imagine: "Capitolul 2: Ea pleacă fără să privească înapoi" de Miruna Cojanu
Sursa: https://www.facebook.com/mirunacojanuart
E simplu, prea simplu:
Când s-a scris cântecul nostru,
cei ce l-au scris n-au ştiut să-l cânte
şi a rămas în aer până la primul vânt
de poluare prozaic-păcătoasă...
Când s-a scris cântecul nostru,
cei care l-au scris n-au ştiut
că va veni clipa când ceasuri bolnave
vor bate-ntr-o poartă încuiată
de blesteme şi păcate...
E simplu, prea simplu:
Când s-a scris cântecul nostru,
nu s-au gândit că oamenii
îl vor mai asculta
îl vor mai cânta
şi-l vor mai şi crede...
Te cântam,
şi doar florile
îţi puteau asculta
cântecul vechi şi uitat
de lumea pedepsită la tăcere...
Te şopteam,
doar că aerul
de fum şi parfum
nu te mai putea ghida
în oraşul cu străzi
pedepsite la somn
şi uitare...
şi Te-am strigat
şi au venit
şi m-au luat
şi m-au amendat
până la noile dispoziţii
ale gândului pedepsit
la nelinişti şi zbateri!...
aşteptau în ploaia
amintirilor tăcute
şi-mi spuneau
că le pare rău...
Ascultam,
dar sufletul râdea
de sinistra lor
comedie amară...
Ochii cerului
plângeau strigând
după gândul care fugea
să prindă ultimul tren...
Tăceam,
ascultam,
dar şi eu aşteptam
trenul spre alte lumi
de lumină...
Ochii cerului
se opriră din plâns
şi tăcură....
Orele târzii
nu cunosc tristeţile
rămase în timpul
ceasurilor dereglate
