Îmbrăţişaţi sub floarea de cireş
şi-un soare ce ne mângâie din zare
într-un sărut al celor mai aleşi
Îmbrăţişaţi sub floarea de cireş
destinul bun ne leagă fedeleş
într-o iubire caldă, protectoare
Îmbrăţişaţi sub floarea de cireş
şi-un soare ce ne mângâie din zare
Am ramas straini
Sub sorii cei electrici
Ai orasului
Lumina din gândul tău
a stins luna din suflet...
Dar ce mai e ploaia
În ziua când soarele
Râde sarcaustic
Mării de oameni
Alergând în valuri
Spre adăpostul
Care nici măcar
n-a fost conceput....
peste pădurea gândurilor
Am vazut soarele
Pășind intr-o tăcere
De amurg
Si de ora târzie
Ce nu știe
Nici timp,
Nici spatiu
(în imagine, un tablou realizat de Octavian Andrei Oprea)
de prea mult soare,
privesc în vis
gânduri de tablă
ras-tuns-frezată
ce-aşteaptă să-i crească
un codru de poezie
din amintiri
Azi, ca şi ieri
ascult până la însuşire
cântecul nostru
şi trăiesc în plină zi
visul tău cu steaguri înstelate
şi zboruri de noapte
spre mâinele
ce nu va mai veni
poate niciodată...
Cu entuziasmul pe dos
şi metafizicul şui,
meditez cu ochi în soare
la gândul lunilor-sori
prinse în balet sexual
între zi şi noapte...
text: Marius Ionescu
Cu soare în suflet
şi numai cu zâmbet
pornesc pe-un drum
învăluit în ceaţă şi fum
Pe ploaie, furtună,
sub raze de lună
Orice ar fi
Nu ma voi opri
Eu am curaj
şi am să trec prin orice fel de zid
şi în zboruri către stele
aripi îmi deschid
Da, am curaj
şi ştiu că voi învinge tot ce-i rău
Fie soare, fie ploaie
Cred in drumul meu
Eu am curaj!...
Hei, mamă, hei, tată
m-aţi spus voi odată
că este greu,
dar să cred în gândul meu!
Eu am curaj
şi am să trec prin orice fel de zid
şi în zboruri către stele
aripi îmi deschid
Da, am curaj
şi ştiu că voi învinge tot ce-i rău
Fie soare, fie ploaie
Cred in drumul meu
Eu am curaj!...
Am curaj s-ajung la stele
E destinul meu...
Pot să-nving oricâte rele
fiindcă ştiu că eu...
Şuieram
a semnal de soare
după gânduri întârziate
într-o noapte aleatorie
dar parcă
mult prea bine aleasă
Se anunţa
ca-n Gara de Nord
Noua Săptămână
de doar 8 zile
a câte 25 de ore
(Ce oră fără timp,
dă-o-ncolo;
Oricum timpul cel tâmp
şi-a luat tinicheaua
de gât
şi s-a dus...)
Dar vai,
ce ceas să ne sune
când o veni ora
adevărurilor nespuse
rămase-ntr-o biată
şi nescrisă carte
care-i doar inima?...
Luni și sori
Își dau mâna
Pentru o nouă misiune
Deasupra orașului cel
Mare, tăcut și adormit
Dar ce să știe ei
De prietenia ce stă
Și jelește
Învelită în ziare
De scandal și mizerie
Și ce să le pese
De adevărul care
Cerșește dreptate
Și iertare
Trecătorilor cu lentile
De contact de cal
Și timpane de tablă
Luni și sori
Și-au dat mâna
Dar dacă ne-am da-o și noi...
Ah, ce mai lumină!...
