Cât despre mine...

 

Aia e,...

Scrisorile ne zboară cât colo

mesajele ne vorbesc

şi ne sună

ca la Gara de Nord

la ora de vârf

şi ne zgândăre liniştea...

Întrebări fără noimă plutesc

în aerul grav-bolnav

şi-n aerele celor

rupţi şi roşi de grija

vieţilor noastre

expuse ca pe o tarabă tabloidă

de doi bani

şi de restul...

praful de pe tobele

ţăndărite în concertul 

de la pauza meciului

dintre cei ce ne-or mai iubi

şi ceilalţi...

În rest,

toată lumea liniştită,

fiecare pentru sine,

de unde lacrimi 

pe obrazul lor prea gros

şi nesimţit???

Cât despre mine...

Iluzie cu poezie

 

Mi-a adus iubirea

din gândurile unei inimi

scrise într-un vers

uitat într-o carte veche

de vise....

Mi-a adus liniştea 

dintr-o singuratică

fire tăcută de ceas

care ştie să aştepte

clipa unui gând bun...

Şi mi te-a adus

din amintirea caldă

a unui suflet care

nu şi-a trădat iubirea

pecetluită în cărţi

de gânduri şi de suflete...

Tanka

 

De pe munţi din nori,

spirite la pescuit 

stau şi aşteaptă

Liniştea ploilor reci

şi-a spus ultimul cuvânt

Tablou cu autor necunoscut(văzut în Art-An-Te, București)

Rondel cu străini

 

Ne naştem doar străini

cuprinşi în vechi tăceri

cuvintele-s topite

în visele de ieri

Nu spunem un cuvânt

nu scriem nici vederi

ne naştem doar străini

cuprinşi în vechi tăceri

Scrisori, îmbrăţişări

pe vremuri de-aşa chin

nu spun nimic acelor

lâng' ale căror vini

ne naştem doar străini...

Imagine: tablou de Ioana Stana din seria "Fire de timp"

Rondel cu intalnire

 

In faţa unui gând ascuns prin şoapte

Ne întâlnim ca-n gara de demult,

Dar nu mai am răbdare să ascult

De visele pierdute printre fapte.

Din zi în zi şi noapte după noapte

Ne tot uscăm mai mult şi tot mai mult

In faţa unui gând ascuns prin şoapte

Ne întâlnim ca-n gara de demult.

Ne pleacă-n grabă fără bani şi acte

Un gând uşor timid şi prea tăcut

Ce ne-ar fi spus doar dac-ar fi putut

Să ne mai întalnim la tren de şapte

In faţa unui gând ascuns prin şoapte...

Fereastra

 

Ai deschis fereastra dimineţii reci

să mai intre vântul să te-atingă

amintind de-un ceas la care ştii că pleci

şi de-un gând ce azi o să se stingă

Fără niciun zgomot ai pornit la pas

şi-ai fugit apoi ca dintr-o filă

ce s-a scris şi astăzi nu a mai rămas

decât o poveste inutilă

Ai deschis fereastra dimineţii reci

să mai intre vântul să te-atingă

amintind de-un personal cu care pleci

şi un vis ce azi o să se stingă

Toţi se miră azi cum ai putut să pleci

şi întreabă-n sus şi-n jos pe stradă

nici ai casei, nici vecinii nu mai ştiu

când vor reuşi să te mai vadă

Ai deschis fereastra dimineţii reci...

şi-ai plecat fără să laşi o urmă!...

Haiku

Umbletul ploii

în tăcerea ceasului

ritmuri din haos

Haiku

Tablou de ploaie

În orașul cel tăcut 

Toamnă de gânduri

Tablou de Victoria Ciocan

Iluzie de ieri

O voce a zilei de ieri

Striga din amintiri

În plină zi de azi

Ca și când ştia

Tăcutul mâine 

Ce vor spune

Bieții profeți 

ai dimineții 

Ceva din ziua de ieri

Plangea in tacerea

Zgomotosului azi

Fără gură sa strige

De păcatele 

zilelor fugite

Fără perspectivă 

De întoarcere...

Ceva din ziua de ieri 

şi-a strigat durerile

până când

a tăcut 

şi a murit!...

Tăcerea 

Nu se iartă!...

Tablou la masa tratativelor

 Uite cum stăm

Şi aşteptăm

Ceva ce nu va mai veni

Ascultând muzica

Tăcerilor noastre

ca-ntr-un film mut

fără cartoane cu replici

(regizorul s-a şi săturat

să ne mai filmeze

tăcerea sculpturală)

 

Dar vai de cel

Ce va-ndrăzni

Să ne perturbe

Decorul nostru

Cu muzica

Oraşului bubuitor

Când va trage

Cortina realităţii

Joc de suflet

Cu ochii-n cerul tăcut

de atâtea stele-n concediu,

ascult o inimă

ce-mi cântă de stea...

Cu gândul în direcţii aiurea

de-atâta haos pe cap de suflet,

văd o clipă

ce-aleargă pe-o linie moartă

Şi-abia atunci când se va opri

va şti el gândul

de sufletul ce tace

asurzit de zgomotul vieţii

Luni și sori

Luni și sori

Își dau mâna

Pentru o nouă misiune

Deasupra orașului cel

Mare, tăcut și adormit

Dar ce să știe ei

De prietenia ce stă

Și jelește 

Învelită în ziare

De scandal și mizerie

Și ce să le pese

De adevărul care

Cerșește dreptate

Și iertare

Trecătorilor cu lentile

De contact de cal

Și timpane de tablă

Luni și sori

Și-au dat mâna

Dar dacă ne-am da-o și noi...

Ah, ce mai lumină!...

Haiku

Soare adormit

peste un oraş tăcut

speranţă deşartă...

Iluzie cu izolare

Izolaţi în tăcere,
privim ca la cinema
vise de placebo
pictate bolnav
şi murdar...

Oraşul cufundat
în boală şi suferinţă
nu mai are voce
să strige;
cineva i-a pus
un căluş-mască
nu care cumva să se ştie,
nu care cumva să se-audă,
şi de fapt cu ce folos?!...

Adevărul
zace aruncat
într-o rezervă
aşteptând un medic
să vină
să-i spună: gata,
poţi să ieşi!
Operaţia s-a terminat,
te aşteaptă dricul!...