Mi-a adus iubirea
din gândurile unei inimi
scrise într-un vers
uitat într-o carte veche
de vise....
Mi-a adus liniştea
dintr-o singuratică
fire tăcută de ceas
care ştie să aştepte
clipa unui gând bun...
Şi mi te-a adus
din amintirea caldă
a unui suflet care
nu şi-a trădat iubirea
pecetluită în cărţi
de gânduri şi de suflete...
S-a deschis ca o poveste
strada ta şi m-a primit,
paşii mei străini de toate
pentru-o clipă s-au oprit
Să mai afle despre tine
unde-ai fost, unde-ai plecat,
către care zări străine
cu al nopţii-accelerat..
Inima tot mai întreabă
şi tot stăruie în van,
nimeni nu ştie de tine
şi aşa mai trece-un an
Şi se schimbă, se tot schimbă
vechile gărzi de vecini
iar povestea ta se pierde
ca străinu-ntre străini...
Da,
am păstrat cuvinte
în scrisori şi jurnale
scrise de umbrele
din tăcerea inimii
de care n-ai ştiut...
Da,
am păstrat iubire
ferecată-n sufletul
bine-zidit
şi prea-securizat
de frică
pe care nu l-ai cunoscut...
Şi alte zise şi nezise
scrise şi nescrise
poezii,
gânduri,
noduri
şi doruri
care te aşteaptă
într-o carte
a sufletului
cu glasul tăcut...
"De-asta sunt aici,
ca să te pot asculta"
zise-oglinda bolnavă
care tot plângea
"aşa cum asculţi
plăcile tocite
cu cântece vechi
şi-autoînsuşite
Ca să-ţi aminteşti
totul mai târziu
când pierzi amintiri
zburând în pustiu!
De-asta sunt aici,
să te pot asculta!"
Oglinda bolnavă
plângea, stăruia,
însă inima frântă pleca...
(după o idee de Isabela Cotelin)
Cu lux de amănunte
şi inima luxată pe viaţă
declar suflet pierdut
în ceţuri de singurătăţi
şi tăceri de oraş părăsit...
Cu lux de amănunte
declar o inimă
ce-şi pierdu luxul
de a mai iubi la fel
ca-n gândul dispărut
în goana trenului
spre alte iubiri
Şi atunci
ia să ne cerem şi noi
dreptul la luxul elementar
de
a
mai
iubi
Alai de semne cheamă la povești.
Dar urletul tăcut de placă veche,
Se distinge greu în ceața lumii...
Rătăcite printre ruine,
Semne din alt timp
Deschid portaluri ascunse
Către drumuri de vis
(Doar o inima călătoare ce le știe...)
Rătăcite prin timpuri,
Urme vechi ne cheamă
la povești amare
La taine
Si neuitare...
(În imagine: tablourile "Once upon a time" şi "Semn al trecerii", de Irina Forgo)
Ca pe bandă,
inima păşea mecanic
străzile
cu parfum de tăceri
pe muzica gândului
până când gândul
avea grijă
să-i schimbe placa
spre alte Direcţii...
Şi tot aşa...
Cu ochii-n cerul tăcut
de atâtea stele-n concediu,
ascult o inimă
ce-mi cântă de stea...
Cu gândul în direcţii aiurea
de-atâta haos pe cap de suflet,
văd o clipă
ce-aleargă pe-o linie moartă
Şi-abia atunci când se va opri
va şti el gândul
de sufletul ce tace
asurzit de zgomotul vieţii
S-a luminat a ploaie
peste amintirile
cu parfum de praf
din podul inimii...
Se tot făcuse timpul
de pe vremea în care
ceasul a stat
peste clipa ce-am iubit-o,
dar care s-a dus
şi nu m-a văzut...
şi oricum n-avea cum!...
S-a luminat a ploaie
peste amintiri,
dar ce să ştie meteorologii
despre potopul
ce mi-a luat fotografiile
uitate ale sufletului
pe apa zilei relelor?...
