S-a deschis ca o poveste
strada ta şi m-a primit,
paşii mei străini de toate
pentru-o clipă s-au oprit
Să mai afle despre tine
unde-ai fost, unde-ai plecat,
către care zări străine
cu al nopţii-accelerat..
Inima tot mai întreabă
şi tot stăruie în van,
nimeni nu ştie de tine
şi aşa mai trece-un an
Şi se schimbă, se tot schimbă
vechile gărzi de vecini
iar povestea ta se pierde
ca străinu-ntre străini...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu