Săruta asfaltul cu paşii ei fermi...
Eram în 30 şi mă întrebam
Privind cu jind
Când oare îmi va veni rândul
s-o cunosc...
Săgeta oraşul cu priviri electrice
Creând panică browniană
Moleculelor umane din jur
“Femme du fatalite” ziceau
Bătrânii strânşi la sfatul chibiţilor
Din parcul şahiştilor…
Şi doar eu ce-o aşteptam cuminte
Fără să m-ascund
Si fără să mă tem
De otrava sărutului!...
Asta fatalitate, monşer!
Lumea-mi vorbeşte
toată lumea-mi vorbeşte, dar nu-nţeleg
chiar nu pricep ce spune
de fapt nici nu vreau să ascult
Ei se uită la mine
Toți se uită la mine ca la un nebun
şi mi se pare mult,
mi se pare mult prea mult...
Anterefren:
Și alerg către soare,
da, alerg
spre un cer senin pe-un timp...
REFREN:
De furtună între noi
ce am fost odată doi
fericiţi ca doi copii
pe sub norii cei mai gri...
E furtună între noi
nu mai ştim ce-nseamnă doi
Ne-am pierdut ca doi străini
despărţiţi de-un gard de spini
şi de furtuna dintre noi
Alerg departe
alerg cu un tren personal
sperând la o vreme mai bună
sperând însă iar...
Ei se uită la mine
toți se uită la mine ca la un nebun
și mi se pare mult,
mi se pare prea mult acum!...
Anterefren...
Refren(x2)
Refren final:
E furtună între noi
ce am fost odată doi
Ne-am pierdut ca doi străini
despărţiţi de-un gard de spini
şi de furtuna dintre noi
Puteai să laşi un semn,
o umbră prin oraşul preaocupat
şi cu memorie prea scurtă
ca să mai ştie
că ai trecut cândva pe-aici…
Şi ai lăsat…
dar eu sunt singurul
care mai ştie asta acum…
Puteai scrie o scrisoare,
un cântec,
să strălucească iar
soarele pe strada
tot mai străină şi pustie
ce-a uitat ploaia cu praf stelar
pe care o lăsai în urmă…
Şi ai scris…
dar tot eu sunt cel
ce-şi aminteşte…
Puteai lăsa orice,
un fum de parfum
sau orice altceva
să ştiu calea
pe care-ai păşit
fără întoarcere
spre trenul de seară
care nu s-a mai întors.
Şi ai lăsat amintirea…
într-o poză sepia
ce s-a mistuit
în focul uitării….
Să plouă
dar cu altceva
cu dragostea mea
şi a ta
cu focuri de stea
care să lumineze
cartierul nostru
unde stăm pe metereze
să plouă cu ce-a mai rămas
şi-n ultimul ceas
la ultimul pas
să plouă cu flori
cum nu a mai plouat
de multe ori...
Să plouă!
Atât cât ar fi fost de-ajuns
ca să ştiu că vei veni.
Să plouă
să mai alerg după stele ce cad
din nori
Să plouă
să mai alergi după ziua
care se duce
Să plouă
să mai batem străzile
făcând haz
de cei ce fug speriaţi
care-ncotro
Să plouă...
...şi atât!