Mergeam pe bulevardul viselor
când deodată ne-am intersectat şi ne-am trezit la viaţă
minunându-ne ca în oglinzi
de minunea ce ne-a adus faţă-n faţă
Şi-am rămas doar noi
amândoi...
Nu mă-ntreba, te rog, ce caut,
nu mă-ntreba nici cât e ceasul;
În timp ce tu dormeai frumos ca un copil,
am avut grijă să îi trag semnalul de alarmă şi
să opresc pentru noi ora noastră fără timp
Uşa nu-mi trânti; mai stai puţin
mai stai te rog şi-ascultă-mă
mai stai şi-ascultă cântecul.
Ştiu că nu ne-aude nimeni.
Vecinii dorm, e noapte iar acum...
Şi-am rămas doar noi amândoi...
O seară fără lună și stele pe cer...
Accelerat de seară slab iluminat,
un drum ce pare a nu se termina,
emoția de a ajunge teafăr la destinație...
Accelerat de seară slab iluminat,
suflet pierdut în așternutul
vagonului de dormit al trenului vieții
ce m-a trimis surghiun fără ca eu să vreau
Accelerat de seară prost iluminat
bilet de voie fără voia mea
și teama de propria umbră
și alte umbre invidioase pe umbra mea
străină de loc, timp, spațiu și tren...
Accelerat de seară prost iluminat,
fereastră mată prin care nu-mi pot vedea steaua
cea intangibilă,
indivizibilă,...
invizibilă!!
Accelerat de seară neiluminat
și gara așteptărilor înșelătoare,
înșelate,....
și tot așa!...