Şi s-au văzut şi flăcări mari pe cer
pe care nicio ploaie nu le stinge
nici dacă dintr-o dată-ar fi un ger...
Şi s-au văzut şi flăcări mari pe cer
iar lumea fără pic de caracter
se teme că-ntr-o zi ne vor atinge
Şi s-au văzut şi flăcări mari pe cer
pe care nicio ploaie nu le stinge
Te-a întâlnit când nu ştia cuvântul
şi te-a păstrat în suflet bucuros
că i-ai umplut şi sufletul şi gândul
Te-a întâlnit când nu ştia cuvântul
cel potrivit, căci nu ştia nici gândul
ce lucru să găsească mai frumos...
Te-a întâlnit când nu ştia cuvântul
şi te-a păstrat în suflet bucuros
Şi-am să ţin priveghi zilei de azi
că s-a prăpădit de-o boală grea
sub furtună de priviri ce-au ars
Şi-am să ţin priveghi zilei de azi
care a născut cam mulţi bastarzi
care nu-mi ascultă dragostea
Şi-am să ţin priveghi zilei de azi
că s-a prăpădit de-o boală grea
Să tulburăm iar somnul naţiunii
ce doarme fără noimă iar la post
şi fără conştiinţa raţiunii...
Să tulburăm iar somnul naţiunii
ce nu-şi asumă riscul acţiunii
şi se trezeşte-n clipa de "a fost"
Să tulburăm iar somnul naţiunii
ce doarme fără noimă, fără rost
Era câmpia cea zvântată-n paşi
de ploaie şi de-ndrăgostiţi nebuni
pe care lumea îi credea doar laşi...
Era câmpia cea zvântată-n paşi
de flori pornite cu un gând poznaş
într-un alai speriat ca de furtuni...
Era câmpia cea zvântată-n paşi
de ploaie şi de-ndrăgostiţi nebuni
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
ca arma pregătită de onor
din seara-n care tu m-aveai la ochi
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
privindu-mă în chipul bazaochi
şi parcă mereu gata de omor
Şi-acum arată-ţi ochii de deochi
ca arma pregătită de onor...
Ne îmbrăţişam aceleaşi gânduri
abătute-n strada soarelui
ce nu ştie a citi prin rânduri...
Ne îmbrăţişam aceleaşi gânduri
cât stăteam pe şubredele scânduri
de pe banca porţii parcului...
Ne îmbrăţişam aceleaşi gânduri
abătute-n strada soarelui
Luminile din strada ta-s aprinse
şi mă ghidează ca pe un hoinar
al străzilor tăcute şi prea ninse
Luminile din strada ta-s aprinse
ca inimile noastre prea cuprinse
când bezna se aşterne iar şi iar...
Luminile din strada ta-s aprinse
şi mă ghidează ca pe un hoinar...
Da, ne-am atins privire în privire
cu o tăcere care-a spus mai mult
decât o vorbă fără de trăire!...
Da, ne-am atins privire în privire
şi s-a născut deodată o iubire
şi-un cântec ce mi-e drag să tot ascult!...
Da, ne-am atins privire în privire
cu o tăcere care-a spus mai mult!...
Şi iarăşi ne ninge, şi iarăşi e frig
în case şi inimi şi gânduri
şi parcă în ceaţă te văd şi te strig...
Şi iarăşi ne ninge, şi iarăşi e frig
de unde-ntâlnire, de unde câştig
când vag ne citim printre rânduri
Şi iarăşi ne ninge, şi iarăşi e frig
în case şi inimi şi gânduri...
Dar te-au ascuns prin vorbe fără noimă
că nici nu te mai vede gândul meu
decât ca pe-un poem pierdut în formă...
Dar te-au ascuns prin vorbe fără noimă
de parcă te-au născut ai tăi la normă,
iubire fără niciun Dumnezeu!...
Dar te-au ascuns prin vorbe fără noimă
că nici nu te mai vede gândul meu...
Timp, pe unde-ascunzi anii promişi,
prin ce poeme-amare de iubire,
că văd i-ai gonit ca pe proscrişi...
Timp, pe unde-ascunzi anii promişi;
cu ce rapid de noapte îi trimişi,
spre ce necunoscută nălucire?
Timp, pe unde-ascunzi anii promişi
prin ce poeme-amare de iubire?
Dimineaţa ne zâmbea-n fereastră
dar pereţi de noapte ne păzeau
ca pe florile uscate-n glastră...
Dimineaţa ne zâmbea-n fereastră
cu privirea ei uşor albastră;
inimile noastre îi râdeau...
Dimineaţa ne zâmbea-n fereastră
dar pereţi de noapte ne păzeau...
Tablou de Lidia Zadeh
...Şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri
şi universul cel clădit cândva
s-a năruit din bietele-amăgiri...
Şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri;
s-a anunţat povestea şi la ştiri
cutremuru-i zdrobindu-mi inima
...şi-atunci tu te-ai spălat de amintiri
şi universul cel clădit cândva
imagine: What the water gave me, de Frida Kahlo
Când s-a deschis o carte cu idei,
Un cântec se porni rupând tăcerea
Ce se îmbrățișa cu nervii mei...
Când s-a deschis o carte cu idei,
Nici eu, nici tu și nici măcar ai mei
nu mai ştiam să ne-ascundem plăcerea.
Când s-a deschis o carte cu idei,
Un cântec se porni rupând tăcerea...
Fotograf: Marius Ionescu
Azi greierii ne cântă-n messenger
şi-i ora cand păienjeni vin spre noi
iar pânzele ne-nvaluie mizer...
Azi greierii ne cântă-n messenger
prietenii privesc acest mister,
se-ntreabă, fac rumoare, tărăboi...
Azi greierii ne cântă-n messenger
şi-i ora cand păienjeni vin spre noi
În ziua-n care frigul ne gonea,
stăteam pierduţi în dulce letargie
la o poveste şi la o cafea.
În ziua-n care frigul ne gonea,
sporovăind în colţ de cafenea,
noi doi ţeseam o caldă poezie.
În ziua-n care frigul ne gonea
noi doi stăteam pierduţi în letargie
Dar totuşi eu mai simt parfumul tău
plutind prin casa goală dimineaţa
şi văd cum iar îmi face tămbălău...
Dar totuşi eu mai simt parfumul tău
dar mai aud venind şi ceasul rău
ce-anunţă când soseşte-amară viaţa
Dar totuşi eu mai simt parfumul tău
plutind prin casa goală dimineaţa...
Hei, Iulie, îţi aminteşti de noi
şi de iubirea ce ne-ai semănat
în zile de duminici şi de joi?
Hei, Iulie, îţi aminteşti de noi
care-aşteptam cuminţi iubite ploi
în zilele de vis fără păcat?
Hei, Iulie, îţi aminteşti de noi
şi de iubirea ce ne-ai semănat
Dar parcă am uitat să te mai chem
dintr-o scrisoare sau fotografie
să-mi amintesc ce-a fost şi ce suntem...
Dar parcă am uitat să te mai chem
în ceasul cel oprit în vis etern
şi în târziul timp de elegie
dar parcă am uitat să te mai chem
dintr-o scrisoare sau fotografie...
În imagine: autorul faţă-n faţă cu tabloul "Capitolul 10: Noi suntem", de Miruna Cojanu
