La fiecare pas
câte un semn,
la fiecare ceas
câte o amintire
şi-n fiecare gând
câte cineva
cu o şoaptă
dintr-un timp
către altul...
Fiecare pas -
câte o rază
fiecare ceas -
câte o umbră
şi fiecare gând
câte o şoaptă
ca o parolă,
ca o cheie
pentru jocurile
ce n-au apucat
să înceapă
în ceasurile
ce
vor
mai
fi...
Bat clopote de amintiri prin gand
La ceasurile fara timp de goana
Dar nu se-alina-asa ca orice rana
O clipa asternuta intr-un rand
In clipa-n care ore noi vibrand
Veneau in pas boem de buna seama
La ceasurile fara timp de goana
Bat clopote de amintiri prin gand
In ziua-n care gandul nostru bland
Plecase in voiaj de mare goana
Unde nici gandul nu mai stie teama
Si tot mai umbla ratacind in vant
Bat clopote de amintiri prin gand...
E simplu, prea simplu:
Când s-a scris cântecul nostru,
cei ce l-au scris n-au ştiut să-l cânte
şi a rămas în aer până la primul vânt
de poluare prozaic-păcătoasă...
Când s-a scris cântecul nostru,
cei care l-au scris n-au ştiut
că va veni clipa când ceasuri bolnave
vor bate-ntr-o poartă încuiată
de blesteme şi păcate...
E simplu, prea simplu:
Când s-a scris cântecul nostru,
nu s-au gândit că oamenii
îl vor mai asculta
îl vor mai cânta
şi-l vor mai şi crede...
