Se afișează postările cu eticheta Dor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dor. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 august 2026

E., plusieurs ans après



Draga mea E.,
plusieurs ans après
îţi scriu o scrisoare
cu aceeaşi nebună ardoare,
bântuit de-amintiri,
rătăcit printre multe simţiri
când copilul meu interior 
te plânge cu dorul de zbor
spre tărâmul promis
şi spre tine aceea ca dintr-un vis...

Draga mea E.,
plusieurs ans après
mai caut şi-acum
paşii noştri în fum
prin pădurea titanică
şi cu aceeaşi chemare mecanică
la drum de izvoare tulburate
şi trepte de fier chiar ritmate
însă tot copilul meu interior
ce-şi mai aminteşte cu dor,
în timp ce alţi martori oculari
necesită alţi ochelari
că se-apucă şi-mi rescriu povestea 
uitând toate-aspectele-acestea...

Dar draga mea E,
bunăoară, chiar sept ans après
am trecut pe acolo
şi am bântuit iar de colo până colo
dar tu nu mai erai 
şi nici alta ruptă din rai 
n-am găsit şi-aş fi dat şi anunţ
şi-ar fi multe, însă nu mă pronunţ....

Draga mea E.,
te revăd când ascult cântece
mă găsesc într-un hol aşteptând
şi te-aud lângă mine-ntrebând
spuneai că dacă cineva
de mine încearcă să se mai ia
şi asta mă doare,
fac doar "bum şi cade şi moare"
Play the game ascultam
şi în joacă apoi şi intram
şi tot ca atunci mai întâi
mă visez cu tine la căpătâi
şi pornim în plimbare 
pe drumul cel mare
care astăzi mă doare
şi-acum "One more night" mai ascult
dar parcă tot "Do you remember?" 
mă întreb cel mai mult...
Ehehei... 
„blow away, blow away, shine away”

(...)

P.S.
O, draga mea E...
un' te-au ascuns Statele???

duminică, 1 iunie 2025

Blues amnezic

 

Prea bătrân să-şi amintească

sufletul te privea tăcut

ca pe-o umbră de gânduri

ca pe-un prieten demult pierdut

şi atunci se-ntreba

"Ce-am pierdut, ce am mai avut?"


Prea bătrân să te ştie,

sufletul te privea cumva

fără să-şi reîmprospăteze

ocupată memoria sa

şi atunci pe strada mare

a luat-o la pas cam aşa...


Prea bătrân să-şi amintească

prea bătrân să te ştie,

cu memoria plină

şi bolnav de-amnezie

Prea bătrân să mai vadă

te privea tăcut şi confuz

şi atunci, ce să facă,

ţi-a scris trist un amnezic blues

miercuri, 18 septembrie 2024

Scrisoare toamnei

Doamnă toamnă,

mai lasă-mi mângâierea

ce m-a eliberat

din neputinţa

unei confruntări

cu durerile amintirii...


Mai lasă-mi atingerea

unei clipe care cu smerenie

m-a vindecat din

greaua durere

a dorurilor...


Şi apoi, mai lasă-mă...

în zadarnicul suflet

s-a mai înfiripat un dor

de ducă şi de fugă

spre alte anotimpuri...