Se afișează postările cu eticheta fotografie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fotografie. Afișați toate postările

vineri, 13 februarie 2026

Iluzie cu ea şi cu alte detalii



Şi te mai văd

în câte o fotografie

şi în câte o clipă alb-negru

alături de un puşti creţ-rânjit

care putea să arate mai ca mine

găsindu-i un cântec, un vers

şi câte necâte alte detalii...


Şi-ţi mai zâmbesc

luând fotografia în buzunarul 

hainei sufletului

şi-i mai rânjesc puştiului zicând

"NOROCOSULE"

precum şi mie mi s-a spus cândva

într-o istorie poetico-voiajoare

"DEŞTEPTULE"


Şi mai râd,

şi mai plâng,

şi mai cânt,

şi mă strâng

şi alte multe detalii

pe care nu le ştii;

nu se dau la ştiri,

nu vuieşte feedul,

nu bat tobele,

nu bingăne telefonul

fiindcă

nici eu

nu mai ştiu

mai nimic...

în afara unor

alte detalii

de nediscutat!...

miercuri, 12 iunie 2024

Triolet cu revedere din alt timp


 

Dar parcă am uitat să te mai chem

dintr-o scrisoare sau fotografie

să-mi amintesc ce-a fost şi ce suntem...


Dar parcă am uitat să te mai chem

în ceasul cel oprit în vis etern

şi în târziul timp de elegie


dar parcă am uitat să te mai chem

dintr-o scrisoare sau fotografie...


În imagine: autorul faţă-n faţă cu tabloul "Capitolul 10: Noi suntem", de Miruna Cojanu