Fluturii, hoinarii,
într-o noapte au venit
mi-au intrat în casă
şi cu-un simplu bâzâit
mă-ntrebau de tine
ce mai ştiu, ce-am auzit...
Fluturii de noapte
habar n-am cum au venit
chiar la mine-n casă
cât stăteam eu liniştit;
N-aveam ce le spune;
ce-a fost nu-i de povestit!
Şi-n puterea nopţii
peste-oraşul adormit
fluturii zburară
unde-a fost să îi trimit
Nu am ce le face;
asta nu-i de povestit...
Noi eram numai copii
Și ne tot vorbeam multe prostii
Despre toate și nimic
Și-am mai fi vorbit măcar un pic
Poate doar cei mari de-ar fi știut
Că nu-i doar o joacă și atât
Doar că ei n-au ascultat
Jocul nostru ei l-au destrămat
N-am nicio adresă, niciun semn
Însă nici măcar același tren
Față-n față nu ne-a mai adus
Și-au rămas atâtea lucruri azi de spus
Martor mi-este roșul cel de vest
Și-amintirea ce-a rămas "the best"
Da-n personalul 3005
Pe când eram copii mai mici
Ne-am întâlnit și ne-am îndrăgostit
Iar azi te caut ne'ncetat
Prin orice tren accelerat
Dar nu te mai găsesc... și-am obosit
muzică şi text: Marius Ionescu
Pe când eram mai mic,
eram naiv şi zăpăcit,
dar se punea câte-o pată
când zâmbea o fată;
Şi cum vedeam cumva
pe cineva că-i semăna
întrebam treaba 'ceasta
cu prietena asta.
Pe când eram copil,
să povestesc e inutil:
multe nu ştiam,
dar mă ataşam;
Şi azi ar fi la fel
chiar dacă vremea e altfel
ca-n povestea 'ceasta
cu prietena asta.
Azi e puţin doar diferit
şi-n rest, tot de nedezlipit
ca-n povestea 'ceasta
cu prietena asta.
Ploile de tei
Căzute pe strada mea
Cântau pentru noi
Tăcerea străzii tale
Ne-a bătut gongul final...
Prea bătrân să-şi amintească
sufletul te privea tăcut
ca pe-o umbră de gânduri
ca pe-un prieten demult pierdut
şi atunci se-ntreba
"Ce-am pierdut, ce am mai avut?"
Prea bătrân să te ştie,
sufletul te privea cumva
fără să-şi reîmprospăteze
ocupată memoria sa
şi atunci pe strada mare
a luat-o la pas cam aşa...
Prea bătrân să-şi amintească
prea bătrân să te ştie,
cu memoria plină
şi bolnav de-amnezie
Prea bătrân să mai vadă
te privea tăcut şi confuz
şi atunci, ce să facă,
ţi-a scris trist un amnezic blues
În ziua-n care frigul ne gonea,
stăteam pierduţi în dulce letargie
la o poveste şi la o cafea.
În ziua-n care frigul ne gonea,
sporovăind în colţ de cafenea,
noi doi ţeseam o caldă poezie.
În ziua-n care frigul ne gonea
noi doi stăteam pierduţi în letargie
In faţa unui gând ascuns prin şoapte
Ne întâlnim ca-n gara de demult,
Dar nu mai am răbdare să ascult
De visele pierdute printre fapte.
Din zi în zi şi noapte după noapte
Ne tot uscăm mai mult şi tot mai mult
In faţa unui gând ascuns prin şoapte
Ne întâlnim ca-n gara de demult.
Ne pleacă-n grabă fără bani şi acte
Un gând uşor timid şi prea tăcut
Ce ne-ar fi spus doar dac-ar fi putut
Să ne mai întalnim la tren de şapte
In faţa unui gând ascuns prin şoapte...
Hei, Iulie, îţi aminteşti de noi
şi de iubirea ce ne-ai semănat
în zile de duminici şi de joi?
Hei, Iulie, îţi aminteşti de noi
care-aşteptam cuminţi iubite ploi
în zilele de vis fără păcat?
Hei, Iulie, îţi aminteşti de noi
şi de iubirea ce ne-ai semănat
Şi totul se preschimbă
dar numai tu rămâi
ca-n vremea visului..
Şi totu-ncet se schimbă
ca gândul ce se plimbă
cu clipa cea dintâi
şi totul se preschimbă
şi numai tu rămâi...
În imagine, tabloul "Capitolul 13: Ea aşteaptă mereu", de Miruna Cojanu
Şi iarăşi te văd
şi încă te simt
prin suflet păşind...
Şi iarăşi te văd
pe pereţi bântuind
ca-n vise plutind
şi iarăşi te văd
şi încă te simt...
În imagine, tabloul "Capitolul 6: Parfumul ei", de Miruna Cojanu
Pe vremea când eram copii
ni se cânta de "C'est la vie"
şi ne ziceam "en gros" prostii.
Pe vremea când eram copii...
ce de minciuni, ce vise mii
se-nfiripau în clipe vii.
Pe vremea când eram copii
ni se cânta de "C'est la vie"
În dimineaţa cu asfaltul ud
oraşul te-a pierdut din amintire
deşi ca într-un vis te mai aud...
În dimineaţa cu asfaltul ud
pe când tu alergai spre gara Sud
se rescriau istorii dând de ştire:
"În dimineaţa cu asfaltul ud
oraşul te-a pierdut din amintire"
Într-o zi,
atârnam de un colţ de suflet
şi mă pregăteam de un avânt
în hăul unei amintiri
Într-o noapte
atârnam de malul unui dor
şi mă apăram de valul
marilor despărţiri...
...şi tot aşa
până în ziua aterizării
pe pământul promis
al iubirii noastre
Dacă mâine
nu-i decât un ieri
în oglinda altuia,
mai stai o clipă
cam cât o lună
din anul în care
timpul s-a oprit
pentru noi
şi pentru rămăşiţele
unei iubiri care
nu ştie întârzierile
sufletelor fugite
cu sorcova
în voiaj de rătăcire
şi pierzanie
Ratacind între cărțile vechi
Te îmbăiai în ploile de praf
Ale amintirilor
Rătăcind în foaierul
Amintirilor de împrumut
Te făceai că plouă
Nemaiauzind
Flashurile realității
Prea tarziu
Pentru ceasul vieții
Care nu știe a citi
Cărțile în ploi
De amintiri
muzica: Codruţ Croitoru
text: Marius Ionescu
Timp, unde te grăbeşti?
parcă mai ieri credeam si eu în multele poveşti
Traind cu visele ceresti
Timp, cat sa mai astept
Pana cand am sa simt o calda strangere la piept?
Un înger bun din cer
aştept şi tot mai sper
să vină iar în seara de mister...
Refren:
Ieri, soarele mi-a spus că vrea să ştiu
că într-o zi de mâine mai târziu
când timpul nu va alerga iarăşi nebun
o stea te va aduce, înger bun
Azi ploaia bate-n geam şi nu mai ştiu
ce vis de ieri, ce personal târziu
te-ar mai aduce oare, la ora de acum
când te aştept în gară, înger bun...
Timp, spune-mi că glumeşti
tu nu realizezi că mă nelinişteşti
cu zilele ce vin
şi orele ce trec
în marşul obsedant ce îl petrec
