Scrisoare toamnei

Doamnă toamnă,

mai lasă-mi mângâierea

ce m-a eliberat

din neputinţa

unei confruntări

cu durerile amintirii...

Mai lasă-mi atingerea

unei clipe care cu smerenie

m-a vindecat din

greaua durere

a dorurilor...

Şi apoi, mai lasă-mă...

în zadarnicul suflet

s-a mai înfiripat un dor

de ducă şi de fugă

spre alte anotimpuri...

Triolet de iulie

Hei, Iulie, îţi aminteşti de noi

şi de iubirea ce ne-ai semănat

în zile de duminici şi de joi?

Hei, Iulie, îţi aminteşti de noi

care-aşteptam cuminţi iubite ploi

în zilele de vis fără păcat?

Hei, Iulie, îţi aminteşti de noi

şi de iubirea ce ne-ai semănat

Imaginea: grafică AI de Marius Ionescu

Triolet cu revedere din alt timp

 

Dar parcă am uitat să te mai chem

dintr-o scrisoare sau fotografie

să-mi amintesc ce-a fost şi ce suntem...

Dar parcă am uitat să te mai chem

în ceasul cel oprit în vis etern

şi în târziul timp de elegie

dar parcă am uitat să te mai chem

dintr-o scrisoare sau fotografie...

În imagine: autorul faţă-n faţă cu tabloul "Capitolul 10: Noi suntem", de Miruna Cojanu

Ultima Scrisoare a Vizitatorului

Aminteşte-ţi să-mi strigi numele
atunci când vei vedea
pe străzi umbra mea
Nu-l mai ştii?
Întreabă pereţii, străzile;
aşa am întrebat şi eu de tine
şi te-am strigat
de-au început să mă ştie
toţi necunoscuţii...

Aminteşte-ţi să-mi scrii;
ţi-am scris de ani şi ani
o puzderie de scrisori
fără de răspuns...
Nu ştiu unde s-au dus
şi ce-a mai fost
şi pe unde rătăcesc;
nici poşta nu ştie...

Aminteşte-ţi să mă cauţi
măcar aşa, de-un pamplezir
Te-am căutat şi-am tot întrebat
până când m-au săltat
şi m-au expulzat
cu primul personal...

Aminteşte-ţi...
Ba nu, Las-o baltă!
Vizitatorul a obosit
să te tot caute pe stradă,
pe incognito şi pe blat
Adio şi n-am cuvinte!...
Pardon!
Am uitat:
Păstrează-mi măcar scrisoarea
dacă are cine să ţi-o
mai şi dea...

Scrisoare...

Scrie-mi...
aceeaşi scrisoare
pe care o tot aştept
la post-restant
de ultima dată când
ne-am scris şi
s-a lăsat cu
"Return to Sender"
(Cine-i Sender şi unde cântă
nu mă-ntreba; nu ştiu...)

Scrie-mi...
Orice ar fi,
orice cuvânt
zburătăcit prin vânt,
inventează,
improvizează
cu inima şi mintea
caldă şi trează
(orice fel de idee bună
şi constructivă
ar merge...)

Scrie-mi...
Orice ţi-ar dicta
luna plină
de pe lumină
ce-a răsărit
să se ţină scai
după soarele devenit
artist-pe-viteză...

Adresa o ştii:
toate străzile
cu stele electrice,
toate casele
şi blocurile;
poţi să întrebi
şi la informaţii...

P.S.:
M-am mutat pe Lună;
mă recunoşti după fluieratul
de Stea...

Iluzie cu Edith

Puteai să laşi un semn,
o umbră prin oraşul preaocupat
şi cu memorie prea scurtă
ca să mai ştie
că ai trecut cândva pe-aici…
Şi ai lăsat…
dar eu sunt singurul
care mai ştie asta acum…

Puteai scrie o scrisoare,
un cântec,
să strălucească iar
soarele pe strada
tot mai străină şi pustie
ce-a uitat ploaia cu praf stelar
pe care o lăsai în urmă…
Şi ai scris…
dar tot eu sunt cel
ce-şi aminteşte…

Puteai lăsa orice,
un fum de parfum
sau orice altceva
să ştiu calea
pe care-ai păşit
fără întoarcere
spre trenul de seară
care nu s-a mai întors.
Şi ai lăsat amintirea…
într-o poză sepia
ce s-a mistuit
în focul uitării….