Se afișează postările cu eticheta cafea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cafea. Afișați toate postările

luni, 15 septembrie 2025

Rondel cu comunicare defectuoasă

 

Tăcerile din zgomot de oraş

ne ţipă în timpane să vorbim

că nu suntem copii, nu suntem laşi

şi n-are rost s-ascundem că ne ştim


Ne-ar spune chiar şi pe un ton gingaş

de-am şti să le-ascultăm făr'să zorim

Tăcerile din zgomot de oraş

ne ţipă în timpane să vorbim


Chiar cu talentul unui actoraş,

atunci când noi cafeaua ne sorbim

cu cântul lor pestriţ şi cam poznaş

aşa ne-nvaţă să ne mai iubim

tăcerile din zgomot de oraş...

vineri, 22 noiembrie 2024

Triolet de cafenea


 

În ziua-n care frigul ne gonea,

stăteam pierduţi în dulce letargie

la o poveste şi la o cafea.


În ziua-n care frigul ne gonea,

sporovăind în colţ de cafenea,

noi doi ţeseam o caldă poezie.


În ziua-n care frigul ne gonea

noi doi stăteam pierduţi în letargie

miercuri, 20 noiembrie 2024

duminică, 24 martie 2024

Rondel de viaţă

 

Eu ştiu că viaţa nu-i atât de rea

când te privesc venind acum spre mine

cu paşii fermi în ploaia care vine

peste oraş şi peste lumea mea...


Am şi uitat de orice boală grea

iar ploaia pare c-o să se termine

Când te privesc venind acum spre mine,

eu ştiu că viaţa nu-i atât de rea


Te-aş invita apoi la o cafea

de-aş şti că ne-am simţi atât bine

şi dacă spui că ţie îţi convine,

şi că probabil ne-om mai revedea,

eu ştiu că viaţa nu-i atât de rea...