Iluzie cu lună peste IOR

Am văzut seara
venind peste Titan
ca o mantie de mister.
Ochii tăi de stea
erau duşi şi pierduţi
în ceaţa mulţimii
şi de unde lanternă...

Am văzut cum lumini
străjuiau parcul
făcând gardă aleilor noastre
de amintiri
şi de ce-a mai fost
dac-a fost...
Dar ce folos când
acum e târziu,
cerul cenuşiu
şi pe nimeni nu ştiu
cum te ştiam cândva

Am văzut luna plină
făcând "Jos Textila"
reflexiei din lac
sfidându-mă
de parcă n-avea
şi altceva de făcut...

Parcă nu era oricum apusă
biata zi ce ne-a despărţit
prosteşte
şi copilăreşte
până mâine...

Aceeaşi umbră

O umbră păşea
pe strada mea
din cartierul
care nu-i cartier;
Îi ştiam paşii,
îi şiam glasul
cald-răguşit
de pe vremea
când şi eu păşeam
"fluieră-stea"
prin "parcul iluziei"
visând pe o bancă
la "Pădurea Titanică"...

O umbră păşea
chemându-mă,
strigându-mă pe nume
ca pe vremea
când şi noi ne strigam
printre copaci
şi deşi eram gata,
cineva ne-a luat cu lopata
când ne-a fost jocul mai drag

Trecea o umbră...
Aceeaşi umbră
ce-a uitat
să mai fie
şi fiinţă...

Fluieră-stea

Ne ajunge o seară
cu greieri cântându-ne iubirea.
Ajunge o alee și o bancă
din parcul uitat
cu nimeni pe drum,
nici țipenie de om care
să ne deranjeze întâlnirea...
Poate doar greierii
cu concertele lor
și stelele aprinzând
la rândul lor alte stele
ce ne luminează drumul
spre fericire.
Și noi doi fluierând la ele
cântecul nostru nesfârșit...