Iluzie cu despărţire la tren de seară

“Mai stai!

Ora fără timp

Nu cunoaşte despărţire!”

Vremea se făcu

De când ceasul a stat

Aşteptând o clipă

Care nici ea

Nu ştia

Şi şi-a luat bilet

Şi a plecat...

“Mai stai!

Ora fără timp

Nu cunoaşte despărţire!”

Dar nici timpul

Nu ştie ce gânduri

Putea aşterne inima

Care a amorţit

într-o umbră de iubire

ce-a tăcut

şi a murit

“Mai stai!

Ora fără timp

Nu cunoaşte despărţire!”

Dar nici ce gând

şi-a luat iubirea cu ea pe drum

la tren de noapte

şi de despărţire...

P 1011

Să fie doar vară;
nimic mai mult...
Personal de seară
la oră târzie
cu mine
obosit de drum lung
pe ultima scară
şi tu aşteptând
undeva prin gară
şi noi gata de-alt drum
către stele...

Umbră în cartierul(?) de sud-est

motto:

"...te rog pe tine, umbră,
să redevii ființă..."
(Adrian Păunescu - Umbra)

Pe alee se plimba o umbră;
o cunoșteam bine,
îi știam pașii pe de rost,
îi știam ochii albaștri,
surâsul topit, glasul scăzut
și NumeLe periculos...

Mă plimbam spre casă;
n-aveam nicio treabă,
umblam fluier-stea
cu sabia roșie
marca Ibanez la spinare,

și-atunci am văzut-o
și i-am făcut semne:
i-am făcut pace,
i-am făcut coarne,
i-am făcut inițiala
cu două degețele
la piept...

și parcă s-a topit
ca surâsu-i
în umbră de P-uri
și lumină de stâlpi
de pe aleea Gusti
și ochi de termopan priveauși urechi de beton auzeau
cum vorbeam cu ea
cum îi rosteam numele
într-un crescendo
alergând-sărind
ca un chitarist-compozitor-de-Stea
rătăcit aiurea
într-un cartier-care-nu-i-cartier,
într-un oraș-care-nu-i-oraș...