Blues de noapte în centrul vechi

 

Ceasul cel mare n-are ore deloc

stă degeaba pe fază

Timpul tot stă şi leneveşte în loc

nu îl interesează...

E întuneric în oraş şi acum

nu este nimeni pe stradă,

luna şi stelele-s pierdute în fum -

de unde chef de paradă?!...

Noapte e rece şi bolnavă de fel

de-o mare singurătate

când ziua, lumea fără gânduri şi ţel

orbecăie mai departe

Iar dimineaţa de-ar veni n-are rost

să ne mirăm cum o noapte

se-mbracă şi apoi porneşte la drum

cu-aceleaşi semne de moarte

Ploaia noastră

(reloaded!)

Hei, nu te întrista
dacă ploaia ne va speria;
e numai geloasă
că tu eşti mai frumoasă
ca ea...

Hei, nu te supăra;
nici nu ai de ce, draga mea.
Deşi e-ntuneric,
decorul e feeric
şi-aşa.

Poate tu vrei să mai stăm;
miezul nopţii n-a venit.
Trenul i-a întârziat,
mai e timp de vorbit.

Ploaia cade-aşa frumos
degeaba fugi de stropii ei.
Hai să mergem braţ la braţ
fluierând dacă vrei
"Blow away,
blow away,
shine away..."

Chemarea

Stăm față-n față
cu priviri ce se-mpiedică
într-o bizară gimnastică
pe ritm de-accelerat
zgîindu-se ba la
spectacolul decorului
preaschimbător,
ba la soarele ce se
războiește cu luna
într-un balet sexual
de mare clasă...

Mă-ntrebi ceva
în șoaptă cald-răgușită;
chemare-n poala confesiunilor
și secretelor...
Dar ce secrete să mai avem,
necunoscuta mea milenară?!...
Parcă n-ar ști deja toată lumea
de ce ne-am aruncat
actele și tichetele arse
pe fereastră
întru pierderea urmei;
Alt început
născut
dintr-un prim sărut
iluminat de bezna
ce deja ne-nconjoară...