vineri, 17 iunie 2011

Cuțit cu tăiș dublu

motto:
"Nu vom afla vreodată ce oare ne-a legat..."
(Direcția 5 - Povestea noastră)

Ne-am văzut pentru prima dată,
dar parcă ne știam de un secol.
N-avem averi,
dar suntem bogați cu noi înșine.
Nu cerem nimic
dar parcă am vrea și luna de pe cer...
N-avem mai nimic,
dar ne-avem pe noi și asta e de-ajuns!....

Nu ne iubim,
dar ceva, astăzi, ne-a legat.
Nu suntem îngeri,
dar scopul nostru e cel mai curat.
Nu suntem demoni,
dar purtăm crucea proscrișilor.
Nu suntem vruți,
dar vrem lumea așa cum e!...

Suntem străini,
dar toată lumea ne știe.
Suntem proscriși,
deși... n-am făcut mai nimic!
Suntem nebuni,
dar n-avem nevoie de doctori.
Suntem în plus,
dar nici că ne-ar păsa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu