text: Marius Ionescu
Azi m-am întors în vechiul meu oraş
pe care nu-l mai recunosc;
tot mai străin şi mai necunoscut,
departe de a fi frumos
Refren:
Uuuu, Ce amăgire!...
Azi mă-ntorc de unde am plecat
Uuuu, Ce amăgire!...
visul ce-l aveam s-a destrămat!...
Am întrebat apoi din om în om
de nu cumva m-am rătăcit
mai rău aceştia chestionându-mă
ce caut şi de ce-am venit
Refren
Oraşul dacă ar putea vorbi
mi-ar spune dacă are rost
să plec acum cu primul tren din Sud
să uit de tot ce a mai fost
Refren…
Luni și sori
Își dau mâna
Pentru o nouă misiune
Deasupra orașului cel
Mare, tăcut și adormit
Dar ce să știe ei
De prietenia ce stă
Și jelește
Învelită în ziare
De scandal și mizerie
Și ce să le pese
De adevărul care
Cerșește dreptate
Și iertare
Trecătorilor cu lentile
De contact de cal
Și timpane de tablă
Luni și sori
Și-au dat mâna
Dar dacă ne-am da-o și noi...
Ah, ce mai lumină!...