marți, 20 mai 2025

Blues de gânduri


 

Gânduri naive

desenate-n nuanţe gri,

puzzle de suflet

în bucăţi cam mii şi mii;

piesele-absente

nu mai ştiu a le găsi...


Lumea e multă,

însă oamenii puţini,

suficienţă,

viziuni de vizuini...

Ce să mai cauţi?

Eşti străin între străini...


Cine s-asculte

când abia se-ascultă ei?...

Cine să vadă

când sunt orbi şi derbedei

în paşi de Panzer

fără gânduri şi idei?...


Gânduri naive

desenate-n nuanţe gri,

umbre bolnave

după paşii noştri vii;

piesele-absente...

tu mai ştii a le găsi?...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu