venind peste Titan
ca o mantie de mister.
Ochii tăi de stea
erau duşi şi pierduţi
în ceaţa mulţimii
şi de unde lanternă...
Am văzut cum lumini
străjuiau parcul
făcând gardă aleilor noastre
de amintiri
şi de ce-a mai fost
dac-a fost...
Dar ce folos când
acum e târziu,
cerul cenuşiu
şi pe nimeni nu ştiu
cum te ştiam cândva
Am văzut luna plină
făcând "Jos Textila"
reflexiei din lac
sfidându-mă
de parcă n-avea
şi altceva de făcut...
Parcă nu era oricum apusă
biata zi ce ne-a despărţit
prosteşte
şi copilăreşte
până mâine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu