Se afișează postările cu eticheta poveste de viață. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poveste de viață. Afișați toate postările

sâmbătă, 22 februarie 2020

Poveste


muzica: Codruţ Croitoru
text: Marius Ionescu

I:

L-am găsit pe strada mea
era singur, hoinărea
zdrenţăros
dar blănos
şi frumos
L-am luat acasă-apoi
şi acest micuţ pisoi
mult prea trist şi hoinar
nu mai e solitar

Refren:

N-ai să mai fii singur pe drum
De astăzi eşti cu mine acum
Prieteni buni vom fi mereu
chiar şi la bine şi la greu

Bridge:

De atunci el a rămas amicul meu...

II:

De atunci el mi-a rămas
bun prieten ceas de ceas
şi-a mai stat,
nicăieri
n-a plecat...
O pisică i-am găsit
şi-apoi s-au îndrăgostit
Şi nimic mai apoi
nici că i-a despărţit

vineri, 5 aprilie 2019

Hello Goodbye



Atunci când ne-am văzut,
puteam jura
că stele s-au alăturat
şi-au grăit
şi-au cântat
ca să ne vedem,
dar niciunul din noi
nu s-a sinchisit
să vadă, s-audă
şi alte cele...

Atunci când ne-am văzut,
puteam jura
că lunile electrice
şi inutile puteau lumina
calea noastră
spre un oricare alt punct -
preferabil comun -
dar cine ar fi ştiut
că ne-am fi putut împiedica
atât de bine?!...

Atunci când ne-am văzut,
s-a pus pecete:
nu care cumva
să ne mai vedem,
să ne mai vorbim
să ne mai iubim!
Ar mai fi şi prea frumos!...

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Drum și umbră

motto:

"Și-acum, du-te vrednicule voinic pe cărarea asta, și-ai să vezi un palat care nu-i palat, o colibă care nu-i colibă, o șură care nu-i șură(...) Acolo ai să găsești "Aia-nu-știu-ce!""
(din basmul popular rusesc "Du-te Acolo-Nu-Știu-Unde, adu-mi Aia-Nu-Știu-Ce")

Gândul meu nevinovat,
umbra ta ce bântuia camera mea
și o emisiune... idioată
în care parcă ne revedeam
și ne apropiam
și ne-mbrățișam...
și.. m-am trezit!

Planul de drum,
bagaje multe și voluminoase
drumul diferit-de-atunci,
bonanzele personalelor
din prima zi de drum
și soarele dătător
de puternice raze-de-amintiri
(cu noapte de întrerupere inclusă)
compartimentele celei de-a doua zile
și o gară mică unde mă simțeam străin...

Localitatea cu amintiri,
umbra de care nu știa niciun localnic,
pe care doar eu o vedeam
la "Drumul izvoarelor cu apă-de-dragoste",
în "Pavilionul-de-boli-de-inimă-rea",
în "Pădurea titanică"
și cel mai ales
la "drumul sălbatic unde n-am voie",
(Acolo erai tu!)...

Dimineața cu lacrimi
în soarele rânjind sfidător
la cel-cu-nevoie-de-tine,
ziua plecării,
rata spre oraș,
motoarele-ce-nu-erau-motoare,
acceleratul de plecare
aceeași gară,
luminița de la capătul fiecărui tunel
nivel înalt al personalului trist
spre și mai trista
gară-spre-apus!...
(Apus de inimă...)

joi, 14 aprilie 2011

O altă zi ?? / Tot aia!

- 2 mai 1999 -

Te-ai trezit din somn după un vis
cu o revedere fantasmagorico-imposibilă
după ce ieri ai văzut la TV
cu familia ta
o primă emisiune de gen,
ai privit soarele,
ai visat, vizualizat
ziua de azi,
ai bagajul făcut:
valiza ușoară cu boarfele tale
și cea grea
cu problemele pe care vrei
să o arunci....

Te-ai urcat în tren, ți-ai găsit locul,
ai contamplat peisajul -
același peisaj pe care îl ști pe de rost
de mic copil
și ai pretextat că te duci undeva
și ai aruncat pe ușa frontală
a ultimului vagon al rapidului 892
valiza greșită!
Da!! Ai greșit mișcarea!
Ai schimbat trenul în Nord pe P 5005,
erai calm...
N-aveai nicio taină,
N-aveai nici pe dracu'.
Vei ajunge în Sud,
Vei fi acasă,
cu ăi banali,
cu banala ta familie
care numai familie nu se numește....

Te vei trezi...
Te vei trezi din somn...
Te vei trezi târziu...
Mult prea târziu!!