Exil

Tăcere...
Doar tăcere,
nimic mai mult....
Am obosit.
Mi-a ajuns războiul
de priviri prea iscoditoare
și cârcotașe ale orașului
ajuns ca o haină veche
ce nu mă mai încape...

Doar pacea sărutului tău
l-a putut învinge
și- m-a luat
și m-a dus surghiun
într-un exil
pe insula inimii tale...

O umbră...

Pașii mei se duc tot mai departe
spre alte sfere și locuri,
spre alte vise
cu gânduri așa-zis proscrise...
Las umbra mea
să bântuie parcul,
orașul
și ce-a mai rămas nebântuit,
să-ntâlnească,
să cunoască
și să sărute
umbra ta
ce se pierde tot mai departe
în beznă....