Ploaie urbană

Dar ce mai e ploaia

În ziua când soarele

Râde sarcaustic

Mării de oameni

Alergând în valuri

Spre adăpostul

Care nici măcar

n-a fost conceput....

Destin sarcaustic

Ochii cerului

aşteptau în ploaia

amintirilor tăcute

şi-mi spuneau

că le pare rău...

Ascultam, 

dar sufletul râdea 

de sinistra lor 

comedie amară...

Ochii cerului

plângeau strigând

după gândul care fugea

să prindă ultimul tren...

Tăceam, 

ascultam,

dar şi eu aşteptam

trenul spre alte lumi 

de lumină...

Ochii cerului 

se opriră din plâns

şi tăcură....

Orele târzii

nu cunosc tristeţile

rămase în timpul 

ceasurilor dereglate

Zbor

Zburând 

peste pădurea gândurilor 

Am vazut soarele

Pășind intr-o tăcere 

De amurg

Si de ora târzie

Ce nu știe

Nici timp,

Nici spatiu

(în imagine, un tablou realizat de Octavian Andrei Oprea)